Compania cu afaceri de peste 20 milioane de dolari în 2020 se extinde în Asia, dar continuă angajările în Botoșani

Echipa din Botoşani se extinde, iar compania derulează anul acesta investiţii de circa jumătate de milion de dolari în această locaţie.

 

Cu sediul în Bucureşti, Amber are studiouri în Botoşani, Guadalajara, Montreal, San Francisco şi Los Angeles. Are aproape 750 de angajaţi şi mai caută 100 de oameni anul acesta.

 

Afacerile Amber au ajuns la 21 milioane de dolari în 2020, plus 58%, iar pentru 2021 ţinteşte afaceri de 28-32 milioane de dolari.

 

Dezvoltatorul local de jocuri video Amber îşi continuă strategia prin care vrea să atragă talente din toată lumea, iar următorul studio internaţional important ar fi localizat în Asia, un continent de pe care românii au început deja să angajeze, a explicat Tudor Postolache, acţionar şi head of global operations, Amber, în emisiunea Investiţi în România!

 

„Ne dorim puternic un birou şi o prezenţă fizică în Asia, nu am hotărât încă o ţară. Oricum, situaţia din Asia este mai puţin bună în acest moment din cauza pandemiei. Nu este o grabă, dar până la finalul anului estimăm că vom avea măcar acel punct în Asia, însă până atunci vom avea mai mulţi colaboratori în zona respectivă“.

 

Cu sediul central în Bucureşti şi un studio în plină expansiune în Botoşani, Amber are studiouri internaţionale în Montreal, Guadalajara, San Francisco şi Los Angeles.

 

„Noi căutăm să mergem după talent, nu neapărat după proiecte. Mergem după oamenii care pot ajuta şi pot augmenta echipele existente pentru a livra proiectele pe care le avem în acest moment. Suntem o agenţie internaţională cu clienţi din toată lumea, iar de-a lungul timpului am pornit echipe şi am deschis birouri ca răspuns la nevoile de talent specific pe care nu îl găsim în alte zone. Spre exemplu, în Guadalajara am dezvoltat pentru că am găsit acolo un pool senzaţional de talente pe partea de artă“.

 

Amber este un dezvoltator de jocuri video care a ajuns astăzi să ofere capacităţi integrate de dezvoltare pentru clienţii săi, în contextul în care activează preponderent pe segmentul B2B. A fost fondat într-o garsonieră în 2013 de către Dragoş Hancu, căruia i s-au alăturat rapid Mihai Pohonţu şi Tudor Postolache.

 

„În această perioadă de opt ani de când s-a format echipa, am plecat de la 3 oameni într-o garsonieră şi am ajuns la o echipă de peste 700 de oameni din mai multe ţări. Am rămas fideli ideii de gaming, dar agenţia noastră oferă orice serviciu de care este nevoie pentru a crea un concept de joc, a-l dezvolta, a-l lansa pe piaţă şi a-l ţine funcţional şi atractiv pentru utilizatori“.

 

Până la momentul pandemiei, mai scrie zf.ro, strategia Amber de extindere se baza pe înfiinţarea de birouri în zone unde a identificat talente, însă contextul muncii de la distanţă a generat o oportunitate nouă.

 

„Strategia noastră era clară, identificăm o zonă din lume, deschidem o firmă nouă acolo, un sediu nou şi începem să folosim acel punct ca un magnet pentru talentul din toată zona. Pandemia ne-a arătat că putem funcţiona şi remote destul de bine. Sunt anumite minusuri, dar sunt mult mai puţine decât plusurile. (...) Avem acum angajaţi sau colaboratori care lucrează cu noi din Grecia, Ucraina, Suedia, Spania, iar ultimele adiţii au fost din Asia. Avem oameni care lucrează cu noi din Taiwn, Singapore, iar trendul acesta va continua“.

 

 

Angajări în Botoșani

 

Compania se îndreaptă în acest moment spre 750 de angajaţi şi colaboratori, iar până la finalul anului vrea să mai angajeze cel puţin încă 100 de persoane.

 

Totodată, Amber vrea să extindă echipa din Botoşani în următorii ani şi derulează anul acesta investiţii de circa jumătate de milion de dolari în această locaţie.

 

„Angajăm în continuare şi în Bucureşti, dar mai ales în Botoşani, unde dorim să ne consolidăm poziţia şi unde vrem să ajungem de la cei 70 de oameni până aproape de 200, în următorii trei ani de zile. Pentru asta am şi investit acolo bani anul acesta într-un nou sediu, sperând că situaţia ne va permite să invităm oamenii înapoi în birouri“.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store