Comercianți din Piața Centrală prinși că furau la cântar, amenzi date de polițiștii locali

Acțiunea a avut loc în Piața Centrală din municipiul Botoșani, joi, 11 aprilie 2024.

 

În data de 10 aprilie 2024, între orele 10:00 -12:00, Poliția Locală Botoșani, prin structurile sale, în baza unui Plan de acțiune comun, a acționat în Piața Centrală a Municipiului Botoșani pentru a verifica respectarea dispozițiilor art.19 Anexa nr.4 din Hotărârea de Consiliu Local (HCL) al Municipiului Botoșani nr.138/2020, modificată și completată. 

 

Acest control a fost organizat ca urmare a nemulțumirilor cetățenilor care își fac cumpărăturile din Piața Centrală Botoșani și care au reclamat cântărirea necorespunzătoare a produselor achiziționate. 

 

În acest context, s-au organizat patrule mixte, de la servicii diferite, care au procedat la legitimarea unui număr de 110 comercianți, care au expus și au comercializat produse pe teritoriul Pieții Centrale. 

 

În urma controlului s-a constatat că unii comercianți, la cântarele folosite, nu aveau buletin de verificare metrologică în termen și adecvate scopului sau aparatul de cântărire a mărfii nu era poziționat în loc vizibil, pentru a putea vedea și cumpărătorul afișajul cântarului. 

 

Date fiind aceste nereguli, cei 18 polițiști locali prezenți în Piața Centrală Botoșani, în limita competențelor conferite de Legea nr.155/2010, H.G. nr.1332/2010 și de HCL Botoșani nr.138/2020, au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, din care 13 au fost cu amendă în cuantum total de 5.300 lei, iar alte 30 de sancțiuni au fost cu avertismente scrise și verbale.