Comercianţi de droguri ridicaţi cu aprijinul SRI - VIDEO

 

Începând cu anul 2010, lucrătorii B.C.C.O.Suceava - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani, au efectuat activităţi complexe cu privire la o grupare infracţională organizată, specializată în procurarea şi comercializarea a diferitelor produse etnobotanice conţinând droguri de risc şi droguri de mare risc, constituită în Dorohoi.
Astfel, s-a stabilit că în perioada  noiembrie 2010 – martie 2011 învinuiţii Claudiu B., de 28  ani,  Sorin M.,, de 25 ani, Ovidiu Constantin I., de 27 ani, Răzvan T. de 25 ani, Marian T., de 21 ani, toţi din Dorohoi, au procurat din ţară diferite produse etnobotanice conţinând droguri de risc şi droguri de mare risc pe care le-au comercializat în Dorohoi, Botoşani şi Iaşi. În dosar s-a dispus începerea urmării penale faţă de cei cinci sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni privind drogurile.
Marţi, după cum v-am mai informat, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului  – Serviciul de Intervenţie Rapidă şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani, au executat cinci percheziţii domiciliare în Dorohoi, fiind puse în executare un număr de 29 mandate de aducere. În baza mandatelor de aducere, învinuiţii au fost conduşi pentru cercetări la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani. Cercetărilor au fost efectuate cu suportul tehnic al S.I.P.I. Botoşani şi S.R.I.- Direcţia Judeţeană Botoşani.