Comando de inspectori pentru milionarii de la Botoșani : Câte vile și mașini și-au cumpărat? Cu ce bani?

Deja ar fi fost făcută lista cu ”bogătașii” care vor fi verificați de către un compartiment înființat recent în cadrul Direcției de Finanțe Iași și care se numește Serviciul de Control al Marilor Averi. 12 inspectori vor activa în cadrul acestei structuri care va lua la puricat conturile milionarilor, inclusiv cele din străinătate, scrie bzi.ro.

 

”De moarte și de Fisc nu scapă nimeni”, spunea un proverb modern și care va fi pus în practică cel mai probabil de luna viitoare. În această perioadă la Iași are loc unul dintre cele mai severe concursuri pentru ocuparea celor 12 funcții de inspectori de control fiscal. Aceștia vor verifica oamenii cu bani și modul în care și-au achitat dările către stat. Deja lista pe anul în curs ar fi fost făcută de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Scopul este acela de identificare al contribuabililor asupra cărora există suspiciunea că ar fi fentat plata corectă a impozitelor. Anul acesta vor fi verificați 350 de milionari din Iași, Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Cate vile si masini ti-ai cumparat? Cu ce bani?

In cazul in care se vor confirma suspiciunile si se va constata ca respectivul contribuabil nu si-a platit corect impozitele se va calcula suma datorata statului si se trece la recuperarea imediata a banilor. Inainte de a-si pune in aplicare planurile de recuperare a banilor de la milionari, ANAF a pregatit din timp si o baza legislativa. Astfel, in ultimii doi ani au fost operate o serie de modificari ale Codului Fiscal care permit ca procedurile de verificare a persoanelor fizice sa se desfasoare cat mai eficient. Una dintre verificari este inclusa in articolul nr. 109 din noul Cod Fiscal si se refera la obligativitatea completarii unei "declaratii de patrimoniu" de catre persoanele fizice ale caror venituri vor fi verificate incepand cu luna februarie.
De altfel, ANAF a publicat deja modelul de formular la care se refera paragraful legislativ de mai sus. Formularul seamana izbitor de mult cu cel intocmit pentru declaratiile de avere depuse de functionarii publici. Astfel, "milionarii" trebuie sa declare toate cladirile si terenurile pe care le detin, masinile, bijuteriile, obiectele de arta si veniturile realizate.
CITEȘTE:
VIDEO Exploziv: Milionarii cu care se laudă Răzvan Rotaru, de la alcool la abator; prefectul iar nu vede, nu aude