Școală din municipiu la un pas de demolare: Vreau să salvez această clădire

Este vorba despreo clădire care în prezent nu are o destinație concretă.

 

Imobilul este utilizat mai ales pe perioada iernii pentru cazarea persoanelor fără adăpost.

Fosta școală numărul 3 se află pe strada Tudor Vladimirescu, lângă sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).

 

Primarul Cosmin Andrei susține că a fost propusă spre demolare.

 

„Am spus că nu sunt de acord. Și am făcut expertiză la această clădire. S-a terminat expertizarea și a fost încadrată în clasa a doua de risc seismic, iar clădirele monument istoric ale municipalității nu au beneficiat de programe de finanțare. Dacă vor beneficia pe viitor, era obligatoriu să avem această expertizare, pe care am realizat-o. Avem proprietatea, avem expertizarea, eu vreau să salvez această clădire, care este identică cu cea a Liceului Sanitar, pentru mine are o valoare deosebită”,

Cosmin Andrei, primar

 

În această clădire primarul susține că dorește să înființeze un centru pentru tineri sub forma unui palat al copiilor axat pe activități de informatică.

Iar ca axe de finanțare este posibilă atragerea de fonduri prin intermediul Agenției Fondului de Mediu sau Ministerului Dezvoltării Regionale.

 

„De asemenea, în atenția noastră este și clădirea de lângă, o fostă grădiniță realizată cu bani de la Banca Mondială, care trebuie reabilitată, tocmai am tras concluzia că avem nevoie de o grădiniță în care să mutăm temporar copiii, dacă mai sunt lucrări de renovare și reabilitare”, a încheiat primarul Cosmin Andrei.