În perioada 27 februarie – 3 martie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu elevi din toate ciclurile de învățământ preuniversitar.
Prilejuit de activitățile specifice desfășurate în unitățile de învățământ în cadrul calendarului ”Școala Altfel”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară s-au deplasat în 15 unități de învățământ din întregul județ, participând la întâlniri cu peste 2.100 de elevi.
Adecvat vârstelor elevilor participanți, spectrul activităților a inclus expuneri și dezbateri pe teme dintre cele mai variate, de la combaterea manifestărilor de tip bullying, până la necesitatea respectării normelor de conduită rutieră sau consecințele consumului de substanțe psihoactive.
De asemenea, în cazul a peste 800 dintre elevi, în cadrul activităților au fost puse în discuție aspecte legate de răspunderea penală a minorilor, ca și consecință a săvârșirii de infracțiuni.
Tot cu prilejul săptămânii ”Școala Altfel!”, polițiștii de siguranță școlară au primit vizita elevilor Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Pompeiu” Broscăuți; aceștia au participat și la simulări ale unor activități desfășurate de criminaliști sau au aflat o parte din ”tainele” profesiei polițiștilor de acțiuni speciale.
În perioada 27 februarie – 03 martie, activități similare celor anterior menționate au fost desfășurate în mai multe unități de învățământ din județ, prin grija polițiștilor din structurile de ordine publică și rutieră, atât în mediul urban, cât și în rural.