Cluburi din Botoșani și Suceava ÎNCHISE de pompieri

Controale de amploare din partea pompierilor.

 

Nouă cluburi din Suceava care nu aveau autorizaţie de funcţionare eliberată de pompieri şi-au închis porţile, decizia aparţinând proprietarilor care nu au vrut să facă investiţii pentru obţinerea autorizării ISU. Şi în Botoşani au fost cluburi închise, transmite corespondentul Mediafax.

 

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au efectuat în primele nouă luni ale anului 31 de controle în cluburi şi discotecile din judeţ, pentru neregulile găsite aplicând 17 amenzi în cuantum de 30.000.

 

 

„Din cele 31 de obiective repartizate pentru control, 14 au autorizaţie pentru securitate la incendiu, cinci nu se încadrează în categoriile de construcţii care se supun avizării sau autorizării pentru securitate la incendiu, nouă nu mai funcionează iar alte trei cluburi nu deţin autorizaţie pentru securitate la incendiu. În urma acţiunilor au fost aplicate opt avertismente şi 17 amenzi contravenţionale în cuantum de 30.000 de lei"

urtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, plt. adj. Alin Găleată.

 

Şi în Botoşani, după incendiul de la Colectiv, pompierii au amendat cinci cluburi din judeţ care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu şi puneau în pericol viaţa clienţilor, valoarea amenzilor fiind de 224.500 de lei.

 

(Mediafax)

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store