CJ-ul dă 35.000 de euro „de pomană”, Botoșaniul sărit de la proiecte: Trebuie făcut ceva să ne bage și pe noi în seamă - VIDEO 

Este vorba despre o cotizație anuală pe care Consiliul Județean o achită către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (ADIE) – Iași din bugetul propriu. 

 

Bani dați degeaba?!

 

 

Suma plătită este de 175.007,25 de lei, echivalentul a peste 35.000 de euro și este corespunzătoare unei populații rezidentă de 388.905 locuitori, conform datelor statistice furnizate de Institutului Național de Statistică (INS). 

 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „EURONEST ”(ADIE) a fost înființată în anul 2007 în vederea realizării unor proiecte de interes regional, în beneficiul tuturor membrilor fondatori: Botoșani, Bacău, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.

 

În realitate, beneficiile Botoșaniul nu ar fi numeroase, iar proiectele nu prea există. Situația a fost adusă în atenție de către consilierul județean PSD, Cristian Nistor. 

 

Cristian Nistor, consilier județean PSD.

„Este un ADI care, în teorie, depune pentru regiunea Nord – Est. Dacă uitați pe expunerea de motive, ce s-a depus pentru județul Botoșani de-a lungul timpului să spunem așa, sunt proiecte adresate ISU (nu spun că nu trebuie), dar în ultimul timp au fost proiecte care mai mult nu au fost decât au fost.”
 

 

 

Apel la președinte

 

 

Consilierul nu a votat proiectul de hotărâre privind achitarea acestei sume. 

 

Cristian Nistor, consilier județean PSD.

„Deși am dat un vot pozitiv în comisii pentru a trage un semnal de alarmă pentru că acest EURONEST poate să facă lucruri mai bune decât le face eu o să mă abțin la votarea acestui proiect de pe ordinea de zi.”
 

 

În discuție a intervenit și vicepreședintele Dorin Birta. 

 

Dorin Birta, vicepreședinte Consiliul Județean Botoșani.

„Are dreptate dl consilier, dar problema e că legea ne obligă, este un cost per locuitor al județului Botoșani și de acolo reiese și suma respectivă. Într-adevăr numărul proiectelor... ca și cum Botoșaniul nu există. Trebuie lucrat, trebuie făcut ceva să ne bage și pe noi în seamă”
 

 

Președintele Consiliului Județean a dat asigurări că se va interesa de acest aspect. 

 

Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.

 
„Ce spune dl consilier are dreptate, dacă vorbim de o activitate care trebuie să devină profitabilă pentru noi. Povestea este de ce noi nu avem și alții au.”
Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.  

 

Mai multe în video atașat mai jos