La sesiunea de interpelări din cadrul ședinței de Consiliu Local convocată joi, 30 ianuarie 2025 una dintre discuții a fost privitoare la modul în care s-a desfășurat Gala pentru Decernarea Premiului Național Mihai Eminescu din 15 ianuarie.
Consilierii locali au primit invitații gratuite la acest eveniment și unii s-au regăsit în situația de a participa pentru prima dată la acest eveniment.
Iar asta deși în trecut, toate galele au fost organizate cu intrare liberă pentru toți botoșănenii, în limita locurilor disponibile. Sala nu s-a umplut niciodată, anul acesta a fost o excepție de la regulă fiindcă botoșănenii au fost curioși să vadă cum arată teatrul după reabilitare.
Revenind la spectacolul în sine care se desfășoară la fiecare ediție cam după același tipar, Relu Chiriac, consilier local ales pe listele PNL a povestit că nu i-a plăcut.
Și nici celor cu care a discutat atunci sau după.
Relu Chiriac, consilier local PNL
„Vreau să vă împărtășesc nu doar impresia mea ci și a celor care au fost în sală, oameni cu care am vorbit. La momentul decernării și celebrării zilei de naștere impresia a fost că s-a celebrat înmormântarea poetului Mihai Eminescu, a fost un spectacol plin de depresie și suferință și chiar am sesizat că reprezentanții Primăriei care au fost invitați la pornirea momentului când a cântat Grigore Leșe au părăsit sala. Au mai fost oameni care au părăsit sala”,
Liberalul a mai dorit să știe dacă spectacolul a fost organizat pentru public sau pentru un grup restrâns. Și dacă pe viitor ar trebui să intervină Consiliul Local care acordă o finanțare substanțială pentru ca acest eveniment să devină mai atractiv pentru publicul larg.
Relu Chiriac, consilier local PNL
„Am cunoștință că și în urmă cu mai mulți ani, modul de desfășurare al acestui spectacol a fost identic. Depresie, suferință, sărbătorim înmormântarea lui Eminescu. Spun că nu e doar o părere personală, e și părerea unor persoane care au fost prezente la spectacol”,
I-a răspuns în ședință viceprimarul Bogdan Buhăianu care i-a explicat că modul de percepție al artei este relativ.
Și că alegerea artistului Grigore Leșe nu a fost a Primăriei.
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
„Arta poate fi contestată în diferitele forme pe care le are, a fost o alegere în principal a poeților, a ONG-ului Hyperion care organizează actul artistic. Acum, dacă ne bucurăm sau nu ne bucurăm de un spectacol care celebrează cu atâta grandoare un eveniment atât de mare pentru Botoșani, un eveniment care a fost transmis la nivel național este o chestiune subiectivă care ține de fiecare dintre noi”,
În aceeași ordine de idei, Bogdan Buhăianu a arătat că astfel de acțiuni culturale sunt benefice pentru oraș și trebuie continuate.