CJ şi CJPC, controale la lapte şi corn - Nu poţi să le pui să le mănânce şoarecii

 

Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean dar şi cadre ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au efectuat o serie de controale atât pe linia producătorilor suplimentelor alimentare care sunt distribuite în unităţile de învăţământ locale, cât şi la şcoli pentru a constata dacă acestea sunt depozitate în condiţii optime.
Acțiunea din cadrul Programului Naţional „Lapte şi Corn” a fost efectuată în perioada dinaintea vacanţei de iarnă a elevilor, nefiind depistate nereguli. „Am avut o serie de verificări cu privire la programul lapte şi corn din şcoli, unde într-adevăr anul acesta nu am avut nici o neregulă. Cu atât mai mult, s-au introdus şi fructele în acest program”, a declarat Alexandru Zarug, comisar şef CJPC. În urma controalelor s-a constatat că şefii unităţilor şcolare s-au conformat cerinţelor legislaţiei în vigoare, iar sănătatea elevilor nu este în nici un fel pusă în pericol. „Noi am verificat împreună cu Consiliul Judeţean de la modul de producere - că astea se produc în judeţ, la producătorii noştri - până la deplasarea la şcoli pentru a vedea condiţiile de păstrare pentru că fiecare şcoală trebuie să aibă un frigider şi un loc de depozitare pentru cornuri. Nu poţi să le pui să le mănânce şoarecii sau alte gângănii, că există, sunt, asta este, pe la şcoli sunt şi din astea”, a mai spus şeful CJPC. Verificările la Programul Naţional „Lapte şi Corn” sunt efectuate anual. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Firmele care „s-au bătut” pentru lapte şi corn, verificate de DSV