Ciortea ITM: Funcţia de adjunct este vacantă de doi ani de zile

 

Funcţia publică de conducere din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat un concurs programat pentru începutul lunii octombrie din acest an, este vacantă încă din anul 2010.

Potrivit ocupantului acestui post, atribuţiile de conducere au fost duse la îndeplinire în urma unor mai multe decizii emise de la nivel central cu numiri pe perioadă determinată de câte şase luni fiecare, conform legii funcţionarilor publici. Oliviu Ciortea a menţionat că la momentul în care s-a organizat un concurs în urmă cu doi ani de zile nu a fost prezent nici un candidat, motiv pentru care, în acest interval  a ocupat funcţia de inspector şef adjunct pe domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă cu titlu de interimat. „Începând cu anul 2010 funcţia este liberă, s-a ţinut concurs nu ştiu când şi cum, nu m-a interesat şi nu a promovat nimeni atunci. Ultimul interimat a fost în intervalul februarie – iulie, la sfârşitul lui iulie s-a terminat şi la momentul respectiv, în august, am fost în concediu de odihnă şi când am venit înapoi s-a dat o decizie internă, asta a fost singura soluţie găsită”, a declarat Ovidiu Ciortea. Inspectorul din cadrul ITM a mai afirmat că nu are nici un fel de legături cu mediul politic de la Botoşani, motiv pentru care nu va participa la concursul din data de 9 octombrie 2012 de la ANFP. „Nu particip la mascarade organizate de….eu sunt inspector simplu, exercit funcţia de inspector şef adjunct dar cu salariu de inspector simplu, nu am nici un avantaj”, a explicat Oliviu Ciortea. De altfel, în urmă cu doi ani de zile, într-o primă fază Ciortea şi-a depus dosarul pentru a se înscrie la concurs, renunţând însă la scurt timp tocmai pe considerentul factorilor de ordin politic.
Citeşte şi:
Directorii de la ITM mai vor şefi o dată
USL se pregăteşte să pună un nou director la o instituţie din Botoşani– AFLĂ care