Ciobotariu recunoaște: Am făcut un joc mai slab; am fost dominați

FC Botoşani este pe loc de play-off şi după etape a 25-a a Ligii I dar pentru a rămâne în primele şase clasate şi la finalul sezonului regulat, echipa lui Ciobotariu are nevoie de victorie în faţa Viitorului.

 

Moldovenii au păstrat-o cu şanse la play-off şi pe Poli Iaşi după ce nu au reuşit să o bată pe Gaz Metan, în ultima etapă a sezonului regulat.  

"Eu spun că după aspectul jocului am câştigat acest punct, trebuie să recunosc. Am făcut un joc mai slab, am întâlnit un adversar puternic, cu o echipă bine organizată. Ne-au blocat foarte bine interii noştri. Am fost dominaţi, trebuie să recunosc. Un punct câştigat" a spus Ciobotariu la Telekomsport

FC Botoşani a pierdut locul de play-off în sezonul trecut tot după un meci jucat la Ovidiu, câştigat de gazde cu 2-1 după un gol reuşit în prelungiri de fotbaliştii lui Hagi. 
 

"Avem şansa noastră, chiar dacă întâlnim o echipă foarte bună Viitorul, suntem obligaţi să mergem la victorie, să ne pregătim foarte bine săptămâna aceasta, să facem un joc bun acolo şi să câştigăm cele trei puncte. Ar însemna foarte mult pentru oraş şi echipă şi pentru mine pentru că atunci când am venit la echipă eram pe locul 12, am făcut jocuri bune" a încheiat antrenorul botoşănenilor.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store