Proiectul "Correctional" are un buget de 31 milioane euro şi este gestionat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Proiectul se derulează în parteneriat cu şase instituţii din România şi cinci entităţi norvegiene, în perioada 2019 - 2024.
În domeniul infrastructurii, unul dintre obiectivele proiectului este construirea a 1.160 locuri noi de deţinere prin înfiinţarea a 4 centre corecţionale pilot în penitenciarele Baia Mare (420), Botoşani (320), Vaslui (210) şi Târgu Mureş (210).
Granturile norvegiene şi Programul 'Justiţie' Granturile Norvegiene reprezintă contribuţia Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă şi incluzivă. De asemenea, granturile sunt finanţate exclusiv de Norvegia şi sunt disponibile în cele 13 ţări care au aderat la UE după 2003.
Obiectivele generale ale Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021 vizează reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi întărirea relaţiilor bilaterale dintre Norvegia şi Statele Beneficiare, prin contribuţii financiare într-o serie de sectoare prioritare - inovare, cercetare, educaţie şi competitivitate, incluziune socială, ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor şi combaterea sărăciei, mediu, energie, schimbări climatice şi economie cu emisii reduse de carbon, cultură, societate civilă, bună guvernare şi drepturi şi libertăţi fundamentale şi justiţie şi afaceri interne.
Scopul proiectului este acela de a îmbunătăţi capacitatea sistemelor corecţionale (penitenciar şi de probaţiune) şi de a asigura servicii de reintegrare persoanelor condamnate (deţinuţi, foşti deţinuţi şi persoane aflate sub supravegherea serviciilor de probaţiune), prin implementarea principiului norvegian 'seamless' şi prin investiţii în dezvoltarea capitalului uman.
Implementat cu succes de sistemul corecţional norvegian, principiul 'seamless' reprezintă un concept nou care va fi implementat pentru prima dată în România prin proiectul Correctional.
Aplicarea principiului 'seamless' va conduce la o cooperare structurată şi adecvată între sistemul penitenciar şi cel de probaţiune, precum şi la o colaborare consolidată a acestora cu autorităţile locale, pentru asigurarea unei abordări integrate a intervenţiilor specifice şi a unei tranziţii line a delincvenţilor din penitenciar în comunitate, cu sprijinul serviciului de probaţiune.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: