Cine pe cine sfidează în PNL Botoşani? Deputaţii săriţi de la ieşitul în presă, se promit noutăţi feminine

Senatorul Viorel Grigoraş a reacţionat după ce Botoşăneanul a scris vineri că parlamentarii liberali, dar şi copreşedintele Cătălin Flutur, precum şi preşedintele CJ Botoşani, Gheorgeh Sorescu, au lipsit în bloc la conferinţa de presă pe care el a organizat-o şi că astfel s-ar fi transmis un semnal de neacceptare a acestuia ca lider al organizaţiei.

 

Copreşedintele PNL Botoşani susţine că, de fapt, el este cel care nu i-a invitat pe deputaţii liberali la conferinţa de presă deoarece îşi doreşte să dinamizeze întâlnirile cu jurnaliştii şi să scoată în faţă oamenii mai puţin mediatizaţi. Ca atare, a decis să invite doi primari, iar data viitoare de atenţie se vor bucura liderele organizaţiei de femei.  
„Să nu apărem în faţa dvs. mereu aceleaşi persoane pentru că noi suntem un partid mare, cu oameni capabili, bine pregătiţi şi competenţi. De aceea, de comun acord cu celălalt copreşedinte, vom aduce în faţa dvs. mereu, mereu şi alte persoane”, a afirmat Viorel Grigoraş.
Senatorul liberal a precizat că vinerea trecută, dintre parlamentari, l-a invitat doar pe Corneliu Popescu pe motiv că tocmai se oficializase revenirea sa în partid.
„Pe ceilalţi parlamentari nici nu i-am invitat. Am ţinut mult ca la conferinţa de presă să fie, ca element de noutate, doi primari liberali, plus dl Daniel Botezatu, care a fost o prezenţă plăcută”, a mai spus Viorel Grigoraş.

Despre Gheorghe Sorescu senatorul a spus că se afla în judeţ la ora conferinţei de presă de vineri, în timp ce Cătălin Flutur era ocupat cu organizarea nunţii fiului său.
Sânziana Secrieru şi Mirela Saucă vor fi „elementele de noutate” la proxima întâlnire cu presa a liberalilor botoşăneni. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:

Sfidare liberală – FOTOGALERIE ce i-au făcut capii PNL Botoşani lui Grigoraş ziua în amiaza mare