Cinci oameni grav răniți în spital, o tânără în comă, dezastru pe ”drumul morții” – GALERIE FOTO

Din primele cercetări făcute de polițiști la accidentul produs sâmbătă seara pe drumul Botoșani – Suceava reiese că um BMW s-a izbit frontal într-un Volkswagen Touareg.

 

Deocamdată nu se cunosc circumstanțele producerii evenimentului rutier, certitudinea fiind că impactul a avut loc pe axul drumului. Ambele mașini sunt distruse: daună totală. Un Opel care trecea prin zonă a fost la rândul său lovit, posibil de o roată sărită de la una dintre cele două mașini implicate.
Patru oameni se aflau în BMW, toate fiind transportate în stare gravă la Spitalul Județean Botoșani, între care și o tânără în comă.
Șoferul de pe Touareg, care a fost aruncat cu tot cu mașină în șanț, a fost la rândul său transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.