Cinci ani de închisoare pentru băiatul cu fetiţele de la PDL – AFLĂ cine a mai fost condamnat 

Fostul preşedinte municipal al Tineretului Democrat Liberal Botoşani a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare de Tribunalul Iaşi. Marian Verenciuc a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

 

În timpul procesului acesta a solicitat reîncadrarea juridică a faptei în proxenitism, lucru pe care instanţa nu l-a admis. Lui i se va deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 21 decembrie 2006 până la 2 aprilie 2007. Marian Verenciuc nu este însă singurul condamnat din acest proces.
Sergio Matei Buga a fost la rândul său condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane la pedeapsa de 4 ani închisoare.
De asemenea, fiecare dintre cei doi trebuie să plătească statului suma de câte 11.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care vor fi incluse onorariile apărătorilor din oficiu pentru părţile vătămate. Ambii au drept de recurs.
[[banner]]
În ianuarie 2011, Marian Verenciuc a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Iaşi pentru că ar fi racolat fete şi le-ar fi trimis în Grecia să se prostitueze. Alături de el procurorii l-au pus sub acuzare şi pe Sergio Buga pentru trafic de persoane.  Potrivit procurorilor, în perioada 2004-2006 cei doi au racolat mai multe fete din Iaşi şi Botoşani şi le-au trimis în Grecia la fratele vitreg al lui Verenciuc. Imediat după trimiterea în judecată Marian Verenciuc a fost exclus din PDL Botoşani, democrat-liberalii susţinând la acea dată că nu ştiau despre problemele pe care le avea colegul lor de partid. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Şeful tineretului PDL Botoşani, trimis în judecată pentru trafic de femei