Chiru şi Brânzei ţin încă vreo şase luni în funcţie membrii CA de la o unitate a municipalităţii

Stabilirea unei comisii cu PSD-işti şi fără PNL-işti pentru evaluarea managerului de la Filarmonica de Stat Botoşani nu a fost singura victorie înregistrată marţi de social-democraţi.

 

Liberalii au încercat şi aici să îşi introducă un membru de partid, primarul Cătălin Flutur citând din legea administraţiei publice locale, în care se prevede că desemnarea reprezentanţilor CL în AGA trebuie făcută „respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale”. Cum anterior amintise că între PSD şi PNL s-a înregistrat o diferenţă de numai 170 de voturi la alegerile locale, a cerut ca unul din cei doi reprezentanţi să fie al PNL.
„Se respectă configuraţia politică stabilită la alegerile locale”, i-a răspuns viceprimarul Cosmin Andrei.
Ca atare, social-democraţii au votat în bloc, iar alături de ei chiar şi un liberal, Ştefan Mihai, aşa că proiectul a fost adoptat.
Vasile Chiru şi Ioan Brânzei vor vota astfel, printre altele, pentru prelungirea mandatului provizoriu al membrilor consiliului de administraţie până la şase luni, aceasta fiind de altfel şi miza ascunsă a luptei politice pe acest proiect de hotărâre.