Chinezii cu ansamblul de 2.000 de locuințe ajung la Botoșani – CÂND

Reprezentanții companiei din China care și-au exprimat intenția de a construi la Botoșani un ansamblu de locuințe vor ajunge în orașul din nordul Moldovei. Săptămâna viitoare, delegația chineză urmează să se întâlnească cu primarul Ovidiu Portariuc.

 

China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) este compania care dorește să investească în Botoșani și la scară mai largă, pe zona Moldovei. În total chinezii mizează pe construirea a 10.000 de locuințe, parte dintre acestea în municipiul reședință de județ.
Vă adresăm această scrisoare pentru a ne exprima intenția de a încheia un parteneriat cu Primăria municipiului Botoșani, în vederea dezvoltării unui amplu complex rezidențial, care presupune construcția de blocuri de apartamente, cu un număr total de unități locative ce poate satisface cererea de locuințe din orașul dv”, se arată printre altele în scrisoarea trimisă primarului.
Primăria Botoșani ar urma să le pună la dispoziție terenul necesar construcției și infrastructura de servicii specifice. Chinezii vor avea o întâlnire în biroul primarului iar ulterior se vor deplasa probabil în teren pentru a vizualiza un eventual teren care s-ar preta pentru construirea blocurilor cu cele 2.000 de locuințe. (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44935:Vin chinezii peste noi!!! O companie din China vrea să facă la Botoșani complex rezidențial cu 2.000 de locuințe, la cheie! ]]