Polițiștii locali au acționat în mai multe zone din oraș la sesizarea unor cetățeni.
În perioada 19 iunie - 26 iunie 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – Legea Poliției Locale, polițiștii locali au desfășurat activități de prevenire și constatare a faptelor de natură contravențională.
Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 75 sesizări telefonice primite de la cetățeni, dar și la un număr de 38 de sesizări ale polițiștilor locali din Dispeceratul instituției.
În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 195 persoane, iar pentru încălcarea prevederilor legale au întocmit un număr de 136 procese verbale de constatare a contravențiilor, cuantumul total al amenzilor fiind de 10.490 lei.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 32 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost: tulburarea liniștii publice, consumul de alcool pe domeniul public, apelarea la mila publicului, etc.
De asemenea, la sesizările cetățenilor, pe timpul nopții, au fost dispersate mai multe grupuri de tineri care tulburau ordinea și liniștea publică în următoarele zone: strada Cuza Vodă nr. 22, Parcul Tineretului, strada Ion Pillat nr. 2, Aleea Grivița, C-tin Iordachescu, Primăverii nr. 32.