ACUM: Chef tradițional cu sute de oameni și președinte de județ în buricul târgului – GALERIE FOTO

Piața Revoluției răsună la această oră în acorduri de muzică populară, dar mai ales de colinde și urături. Pe o scenă amplasată în apropierea șantierului de la teatru a început o nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă ”Din străbuni, din oameni buni”.

 

Ansambluri din peste zece comune, de la Curtești și Corni până la Hudești și și Ibănești, participă la manifestarea care a adunat în jur de 500 de botoșăneni. În debutul acesteia a luat cuvântul președintele Consiliului Județean Botoșani.


”Vă mulțumesc că ați venit astăzi, aici, în număr așa mare. Vreau să mulțumesc organizatorilor pentru manifestările care au loc astăzi aici și mâine, cu daruri și obiceiuri strămoșești. Vreau să mulțumesc celor care au venit din comunele județului, să mulțumesc tuturor celor care păstrați tradițiile populare. Vă doresc vizionare plăcută, Dumnezeu să vă țină sănătoși, să vă prindă sărbătorile de iarnă în liniște și pace”,


Costică Macaleți, președinte CJ Botoșani.


Fetivalul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, mâine dimineață fiind programată tradițională paradă prin oraș.