Cerere cu Tribuna VIP la stadion: şleahtă, şoferi şi tot felul de indivizi dubioşi

 

Prezent la şedinţa de Consiliu Local, directorul Poliţiei Locale a fost interpelat de consilierul democrat-liberal Florin Ghiorghiţă. Fostul viceprimar i-a cerut acestuia ca poliţiştii locali să acorde o mai mare atenţie celor care participă la meciurile oficiale ale FC Botoşani.
tribuna vip stadionul municipal botosani    

"Am văzut intrând aşa câte o şleahtă de câte 20 fără nici un abonament"

Ex-viceprimarul i-a solicitat să întărească paza la porţile stadionului, unde ar pătrunde o mulţime de persoane fără a avea cumpărate bilete sau abonamente.
„Vreau să intervin cu privire la acele meciuri la care şi Poliţia Locală participă, sunt şi stewarzi, am să vă rog d-le Onuţu să renunţaţi la un steward sau doi şi să mai stea pe la porţile stadionului pentru a controla cine intră şi cine iese fără abonament sau fără bilet de intrare. Mă refer aici în special la zona VIP unde de fiecare dată am văzut intrând aşa câte o şleahtă de câte 20 fără nici un abonament, fără nici un bilet”, a declarat Florin Ghiorghiţă

"Poate ne dă şi nouă un post de şofer să putem sta şi noi acolo la zona VIP"

De asemenea, consilierul i-a adresat aceeaşi solicitare şi finanţatorului de la FC Botoşani, Valeriu Iftime cu privire la persoanele care intră în incinta stadionului şi la tribuna destinată VIP-urilor.
„De obicei, majoritatea sunt şoferi şi diferiţi indivizi care stau la zona VIP. Şi aici vreau să intervin şi la dl. Iftime care la un moment dat spunea că noi consilierii locali nu avem dreptul, nu avem acces, dar am văzut însă că stau tot felul de şoferi sau indivizi dubioşi şi asta probabil că este şoferul cuiva sau a altcuiva. Dacă e aşa de simplu aş vrea poate ne dă şi nouă un post de şofer să putem sta şi noi acolo la zona VIP”, a mai spus Florin Ghiorghiţă. (G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Aglomeraţie la oficială, directorul cu trompeta, Portariuc pe lângă Flutur – GALERIE FOTO