Iavorenciuc, atac la nepotisme în CL: Am fost în junglă o lună, dar jungla e aici

 

Revenit la Botoşani după concediul în care a vizitat America Centrală, ecologistul din Consiliul Local, Gheorghe Iavorenciuc, a avut o intervenţie în şedinţa de CL care a stârnit hohote de râs printre aleşii de la municipiu.

"Avem cea mai tânără revoluţie de pe globul pământesc"

„Îmi doresc de foarte multă vreme să nu am intervenţii politice în CL. După cum ştiţi majoritatea am plecat timp de mai mult de o lună în junglă. Vreau să amintesc clasei politice că jungla este aici. Avem cea mai tânără revoluţie de pe globul pământesc şi atât vreau să vă reamintesc stimaţi colegi din jurul mesei, vă rog să încercaţi să ne spuneţi dacă aceasta este politica”, a spus Gheorghe Iavorenciuc.
Consilierul a intenţionat să accentueze existenţa nepotismului în politica şi administraţia publică de la Botoşani şi a menţionat că diferenţa dintre politicienii locali şi cei din alte ţări este una uriaşă.

„Nu soţiile sunt valorile acestei ţări"

„Nu soţiile sunt valorile acestei ţări, nu fraţii sunt valorile unei comunităţi, nu penalii trebuie să fie deputaţi în România. Vă rog încă o dată să salvaţi cât mai puteţi din această ţară. Pentru că asta vreau să vă spun, puneţi într-o întrevedere politică orice monstru politic de la Botoşani cu orice om politic din lume să vedeţi ce apreciere va avea de la dumnealor”, a mai spus consilierul local Gheorghe Iavorenciuc.
Gheorghe Iavorenciuc i-a mai cerut primarului Ovidiu Portariuc să-şi facă o prioritate din a interveni în municipiu astfel încât să îi dea o logică atât din punct de vedere rutier, cât şi estetic. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc „elimină” din nou nepotismele din Primăria Botoşani: fiul consilierei, aproape angajat în instituţie - DOCUMENT
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Un consilier lasă baltă politica & administraţia şi pleacă într-o expediţie de unde nu ştie dacă revine viu