Dispută Portariuc – Cătălina Lupşacu pe firma de pază: O mizerie de nedescris

 

Discuţii în contradictoriu între primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Cătălina Lupaşcu cu privire la firma privată de pază cu care municipalitatea a parafat un contract în vara acestui an. Liderul social-democrat a „ridicat în slăvi” respectiva societate, în timp ce liberala a adus argumente contra.

Un bătrânel i-ar fi povestit edilului şef cât de fain e în parc cu agenţi de pază

Ovidiu Portariuc a declarat că părerile sunt împărţite cu privire la această firmă privată de pază, Forţa Rapidă Grup Security, însă el însuşi a avut o discuţie cu un cetăţean care a lăudat iniţiativa.
„Lucrurile s-au schimbat, şi-au procurat echipamente, vor fi dotaţi cu spray şi mijloace de intervenţie. Vreau să vă spun că în urmă cu trei zile am fost în Parcul Mihai Eminescu, unde am verificat situaţia lucrărilor la reabilitarea parcului şi m-am întâlnit cu un bătrân care mi-a spus «d-le, mă bucur că sunt oamenii aceştia în parc, înainte îmi era frică să ies seara în parc»”, a afirmat primarul Ovidiu Portariuc.
Edilul şef a menţionat că respectivul botoşănean locuia în zona parcului şi că nu mai era stăpânit de teamă la plimbările prin parc datorită salariaţilor de la firma de pază care patrulează pe alei şi care induc un sentiment de siguranţă. Tot datorită acestei firme, cuplurile care intrau seara în parc sub influenţa băuturilor alcoolice şi distrugeau bunurile de pe domeniul public ar fi dispărut.

Vicele liberal a avut o experienţă neplăcută: Nu-mi permit să o reproduc

A intervenit la scurt timp viceprimarul Cătălina Lupaşcu, care a povestit că ea însăşi a avut o experienţă nu tocmai plăcută cu agenţii de la firma de pază în zona Centrului Istoric şi care ar fi folosit un limbaj nu tocmai potrivit în discuţia purtată.
„Nu aş fi vrut să intervin astăzi, mi-aş fi dorit să avem o discuţie între patru ochi cu firma de pază. Vreau să vă spun că ieri, la ora 16:00, eram pe Pietonalul Transilvaniei din Centrul Vechi tocmai pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Era o mizerie de nedescris, cetăţenii romi mâncau seminţe şi v-aş ruga frumos dacă-i cunoaşteţi pe cei de la această firmă să vă reproducă textual discuţia pe care am avut-o eu cu d-lor. Eu nu-mi permit să o reproduc nici astăzi aic,i nici în discuţia cu dvs.”, a declarat Cătălina Lupaşcu.
Viceprimarul i-a solicitat primarului ca în centrul istoric al oraşului să patruleze în continuare poliţiştii locali şi nu firma de pază privată care oricum în situaţii de necesitate apelează tot la Poliţia Locală. De asemenea, Florin Ghiorghiţă a cerut primarului ca înţelegerea contractuală cu firma de pază să fie făcută publică şi totodată să se prezinte consilierilor şi un bilanţ al activităţii acesteia pe primele luni de activitate. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Oripilat de obsedatul din Bucovina, Ghiorghiţă nu mai vrea pază privată
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Primul scandal Cătălina Lupaşcu – Ovidiu Portariuc, cenzorul roşu i-a învrăjbit