Centru pentru vârstnici cu saună, jacuzzi și sală de fitness, inaugurat la Ștefănești în prezența ministrului Muncii – VIDEO & GALERIE FOTO

Poate cel mai modern centru de stat destinat pensionarilor și-a deschis porțile sâmbătă pe strada Smârdan 5 din Ștefănești. Primăria orașului de pe malul Prutului a tăiat panglica inaugurală a unui proiect Regio în valoare de 3,1 milioane de lei.

 

”Înființarea unui centru de zi și a unei unități de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice în orașul Ștefănești” este titlul proiectului pentru care Uniunea Europeană a contribuit cu 2,6 milioane lei, restul până la suma menționată reprezentând aportul autorităților române.


Lucrările s-au finalizat pe 30 aprilie, iar deschiderea oficială a avut loc astăzi în prezența ministrului Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan și a parlamentarilor PNL Botoșani, Costel Șoptică și Cristian Achiței.  


Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă facilitarea accesului persoanelor vârstnice din Ștefănești, în special a celor cu nevoie complexe, la servicii sociale de proximitate și asigurarea premiselor pentru o dezvoltare locală echitabilă prin reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii de servicii și înființarea unui centru multifuncțional de servicii sociale în sistem integrat.


Printre altele, centrul este dotat cu cabinet psihologic, cameră pentru activități recreative, spațiu pentru activități lucrative, sală IT, sală de recuperare și fitness, zonă de odihnă, zonă de îngrijire și igienă, saună și jacuzzi.


”Acesta este rezultatul asumării responsabilităților și a muncii perseverente”,


Florin Buțura, primar Ștefănești.


Centrul va dispune de personal calificat, de la medic la kinetoterapeut, iar serviciile oferite vor fi gratuite, de ele urmând să beneficieze minim o sută de persoane.


650


metri pătrați este suprafață construită a centrului

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store