”Cei șapte care au uitat Estul”, atacați de un lider pesedist: Au lăsat să se înțeleagă că ei sunt adevărații salvatori ai Moldovei!

Printre cei vizați se află și primarul municipiului Botoșani. Social-democratul spune că liberalii au mințit cu bună știință și că rezultatele lor, după un an, sunt zero.

 

Liderul PSD Neamț, Ionel Arsene, scrie despre Asociația „Moldova se dezvoltă“, din care fac parte mai mulți primari PNL (inclusiv cel de la Botoșani), ”cei șapte care au uitat Estul” că la un an de la semnarea acestei alianțe, nu au făcut nimic.

 

„Șansa Moldovei de a se dezvolta pe mâna liberalilor a eșuat! A trecut un an de când primarii din Piatra Neamț, Roman, Suceava, Iași, Botoșani, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei s-au unit în ceea ce au numit pompos Asociația , luând exemplul altor liberali, din Vestul țării. Scopul declarat a fost unul nobil: atragerea de fonduri pentru investiții în zona Moldovei și susținerea construirii a două autostrăzi, una de la Est la Vest și cealaltă de la Nord la Sud, pentru dezvoltarea economică a unei dintre cele mai sărace zone ale Uniunii Europene”, scrie sâmbătă, pe Facebook, liderul PSD Neamț, Ionel Arsene.

 

Potrivit acestuia, scrie Adevărul, rezultatul primarilor „este la vedere, pentru că promisiunile lor sunt greu de onorat!”.

 

„La un an de la semnarea acestei alianțe, constatăm că marii liberali moldoveni nu au făcut nimic, asemenea colegilor lor. Absolut nimic! Chiar și uniți, liberalii demonstrează că nu sunt capabili să își onoreze promisiunile și că se pricep doar la minciuni și manipularea românilor. Singurul lor scop a fost să adune voturile cetățenilor. În urmă cu un an, în ziare și la posturi de televiziune, liberalii anunțau cu mare mândrie constituirea asociației ca pe o victorie. Au declarat că vor accesa fonduri europene pentru investiții, că vor atrage oameni de afaceri în zona Moldovei, că vor face, că vor drege și că pe străzi vor curge lapte și miere. Au lăsat să se înțeleagă că ei sunt adevărații salvatori ai Moldovei! Nimic mai fals! Liberalii au mințit cu bună știință, înșelând așteptările a sute de mii de oameni într-un jalnic exercițiu de PR. Multe promisiuni, ZERO rezultate!”, adaugă Arsene.

 

Un atac similar a fost lansat recent și de deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra, la adresa Alianței Vestului, din care fac parte primarii Gheorghe Falcă, Nicolae Robu, Ilie Bolojan și Emil Boc. Nasra spunea că Alianța a atras „zero fonduri europene atrase”, are „zero realizări” și „zero demersuri”.

 

În decembrie anul trecut, primarii oraşelor Suceava, Iaşi, Piatra Neamţ, Roman, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei au semnat acordul cadru pentru înfiinţarea Alianţei „Moldova se dezvoltă”, principalul obiectiv vizând susţinerea a două autostrăzi.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store