Ceaușescu supărat că poporul folosește prea mult detergent, MINUNEA din ogradă la care țăranii nu au renunțat nici astăzi

De luni bune, cuvinte precum dezinfecție, dezinfectant, spălat pe mâini, igienă, precauție sunt tot mai des folosite, fie că vorbim despre mediul familial, privat sau cel public (media sau rețele de socializare).

 

Omul se simte din ce în ce mai nesigur, mai vulnerabil, mai ales atunci când se luptă cu ceva nevăzut. Un virus care reușește să bulverseze și să readucă în atenție comportamente la care, trebuie să recunoaștem, românii nu au excelat niciodată, nici măcar atunci când în discuție se află mediul spitalicesc.

 

Or, cum scopul acestei rubrici este să aducem în actualitate fapte, oameni, cutume din trecut, este un bun prilej să intrăm în ograda țăranului, cel care știa să țină buna rânduială, să își protejeze familia de molime, de tot soiul de boli mai mult sau mai puțin periculoase.

 

 

O ”pandemie” numită comunism

 

Să nu uităm că bunicii noștri au trecut prin holeră, poliomielită, prin epidemii devastatoare ce au lăsat în urmă mormane de cadavre, în special copii. Că au trecut, unii, prin două războaie și că au străbătut foametea cumplită.

 

După război, când populația abia se refăcea, apar colții comunismului care sfâșie cu rapiditate din avutul oamenilor, astfel că sărăcia se așază din nou stăpână în ograda țărănească.

 

De pe piața românească dispar unul câte unul produsele de bază, care iau calea exportului.

 

În criza anilor 80, de pildă, în țară nu se mai găsea nici detergent. Dacă nu ar fi știut să își prepare cele necesare, oamenii ar fi fost sortiți bolilor de tot felul.

 

 

Supărarea lui Ceaușescu: ”Puţin s-a întins spălatul acesta cu detergenţi”

 

Într-o ședință a Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, primul om în stat, Nicolae Ceaușescu, spune, cu vădită nemulțumire, că ”puţin s-a întins spălatul acesta cu detergenţi”.

 

Dialogul are loc pe 17 decembrie 1981 și este provocat de faptul că generalul polonez Wojciech Jaruzelski solicitase tuturor ţărilor socialiste un ajutor economic de urgenţă – în special benzină, motorină, alimente şi medicamente.

 

Sugestivă pentru situația din România acelor ani este stenograma şedinţei din 17 decembrie 1981, a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R., convocată, aflăm din contributors.ro, ”pentru analizarea posibilităţilor României de a acorda un ajutor umanitar guvernului comunist polonez”.

 

 

De la ședința Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. nu lipsea, desigur, botoșăneanul Emil Bobu, la acea vreme vice prim-ministru al României.

 

Fragment din stenogramă:

 

”Tov. Nicolae Ceauşescu: Medicamente o să le dea Uniunea Sovietică. Dacă nu au, atunci sovieticii să ne dea petrol, să-l prelucrăm în contul lor! Sigur, îi putem ajuta, dacă nu au rafinării în apropiere. Sigur, să dăm ceva medicamente. Detergenţi nu avem acum.

Tov. Ion Dincă: 15% avem export şi 85% merg la intern.

Tov. Cornelia Filipaş: Sunt cu 8000 de tone în restanţă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nimeni, la ţară, nu folosea detergenţi, toată lumea, la noi, îşi făcea săpun. Nu rămâne nimeni fără săpun!

Tov. Elena Ceauşescu: Toată lumea s-a învăţat să folosească numai detergenţi!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Puţin s-a întins spălatul acesta cu detergenţi.

Tov. Elena Ceauşescu: Se spală până şi duşumeaua cu detergenţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aşa este! Înainte se punea puţină sodă în apă şi spăla foarte bine.

Tov. Elena Ceauşescu: Detergenţii se consumă foarte mult şi în industrie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi cenuşa se folosea; o puneau în apă şi cu leşia spălau.

Tov. Elena Ceauşescu: Ar trebui să vedem o dată cât se consumă în industrie, pentru că – aşa cum am spus – se consumă mult şi aici; şi în industria sârmei”.

 

Desigur, în casele activiștilor de partid, detergenții se foloseau inclusiv pentru dușumele, chiar și pentru cuștile câinilor de vânătoare, care se bucurau atunci de mai multă atenție decât întreaga populație a țării.

 

Ceea ce nu știa Ceaușescu era faptul că, în marea-i înțelepciune, țăranul își cunoștea mai bine rânduiala casei. Știa că detergentul nu va avea niciodată proprietățile pe care le are săpunul din gospodărie.

 

 

”În foarte multe locuri din Botoșani, săpunul se făcea acasă”

 

Și la Botoșani, ca peste tot, femeile făceau săpunul în casă. Un obicei care, spune etnograful Steliana Băltuță, se mai păstrează și astăzi, chiar dacă foarte rar și în cantități mult mai mici decât acum 40-50 de ani.

 

 

”Categoric, în foarte multe locuri din Botoșani, săpunul se făcea acasă. Vorbim, de pildă, de localități precum Nicolae Bălcescu, Flămânzi, Ibănești, Hilișcani, spre Ștefănești… Intrau în componență grăsimile, resturile de peste ani, soda caustică, pentru că descompunea aceste grăsimi. Se făcea în multe comune. Doar săpunul de casă era cel care spăla foarte bine. Se mai folosea, desigur, și leșia, care se prepara cu cenușa din sobă… Și săpunul și leșia constituiau un dezinfectant important”,

Steliana Băltuță, etnograf

 

Pentru țăranca din Botoșani, curățenia era la loc de cinste. Și, chiar dacă detergenții din comerț ofereau arome de tot soiul, nici gospodinele satului nu rămâneau mai prejos. Săpunul mirosea a pelin, a mentă, a nuc, chiar și a levănțică. Plante care mai aveau și rolul de a îndepărta insectele, pe lângă acela de a înmiresma lenjeria.

 

”Hainele se spălau cu săpun, uneori cu leșie, și se scoteau în curte, la soare, chiar iarna, la ger. Femeile știau să fie curate și parfumate. Mai puneau în săpun esență sau plante de mentă, pelin, ca să dea un pic de parfum. Nu mai vorbim de faptul că în casa cea mare puneau levănțică, busuioc, astfel că parfumau natural. Industria parfumurilor și a săpunurilor astăzi este una chimică. Dar femeile pe atunci știau cum să își organizeze și viața și știau foarte bine cum să prepare aceste produse pentru gospodărie. Erau gospodine desăvârșite, știau foarte bine să prepare orice”,

Steliana Băltuță, etnograf

 

Era și o formă de economie deloc de neglijat, mai ales în acele timpuri. Un săpun ținea ani de zile. Devenea foarte ușor, pentru că se usca foarte mult. Dar în același timp își păstra proprietățile antiseptice.

 

 

Rețeta clasică a săpunului

 

În prima jumătate a secolului trecut, orice gospodină își făcea acasă săpunul trebuincios. Rețeta o aflăm din cartea ”Noutăți gospodărești. Casa și masa sănătății noastre”, de Elisabeta Ciortan și Xenia Nicolau, volum apărut în 1943, la Editura Ziarului Universul.

 

O rețetă practică și sigură ne spune că, pentru prepararea săpunului, avem nevoie de 1 kg de grăsime, 200 gr sodă caustică, 2 litri leșie tare făcută cu apă de ploaie.

 

 

Într-un vas se dizolvă soda în jumătate din cantitatea de leșie. Se pune apoi grăsimea în vasul în care preparăm săpunul și, când e topită bine, adăugăm leșia cu sodă, care se toarnă cu atenție și puțin câte puțin, slăbind focul, altfel iese din vas și dă în foc.

 

”După ce am terminat leșia cu sodă, adăugăm și leșia simplă. Se fierbe, amestecându-se mereu, la un foc potrivit, timp de o oră și un sfert, o oră și jumătate, apoi se adaugă puțină sare. La sfârșitul fiertului se adaugă pelin sau ismă”, spun autoarele cărții ”Noutăți gospodărești. Casa și masa sănătății noastre”.

 

Săpunul se cunoaște când e gata dacă se întărește pe lopățica cu care mestecăm, iar când clocotește, leșia care țâșnește trebuie să fie limpede.

 

Când e gata, se amestecă bine, se dă jos de pe foc, se rade vasul pe margini, se amestecă din nou, până se așază și scade, ca să nu rămână găurit. Când se răcește, se netezește și se lasă să se răcească. După ce s-a răcit, se taie bucăți și se întinde la aer să se usuce.

 

Se păstrează în pod sau în orice loc uscat, după ce fiecare bucată este tăvălită prin cenușă.

 

 

Săpunul, barometru al civilizației

 

O caracteristică a gospodăriei țărănești era că nu se risipea nimic. Orice rest de grăsime, lichidă sau solidă, topită sau netopită, care nu mai folosea în alimentație, se strângea într-un vas special și se întrebuința la prepararea săpunului.

 

”Cât mai mare cantitate de săpun în casă, cât mai mult săpun consumat, dovedesc gradul de civilizație al gospodăriei. Săpunul ar trebui să fie la îndemâna oricui, fără nici o economie: copilul spălat cu săpun e mai frumos, corpul mai sănătos, rufăria sclipește și toate la un loc arată gradul de civilizație al individului”, aflăm din cartea semnată de Elisabeta Ciortan și Xenia Nicolau.

 

 

Țărăncile din Botoșani nu au uitat de săpunul cu grăsime și sodă caustică

 

Durerea țărăncilor de astăzi este că, în gospodăriile din județul Botoșani, a cam dispărut sursa de grăsime. Sătenii nu mai cresc porci, prin cămări nu se mai găsesc nici jumările de odinioară. Cele neconsumate peste iarnă ajungeau altădată în cazanul cu săpun. Cu toate acestea, spune Tanti Ileana, nu duce lipsă de săpun.

 

”Și acum am podul plin de săpun. El trebuie să se usuce bine ca să fie folosit, când e proaspăt se trece prea repede. Când aveam săpun vechi, pe acela îl consumam primul, iar cel proaspăt intra la păstrare”,

Tanti Ileana, 74 de ani, din Ștefănești

 

Nimic nu se arunca, spune apăsat Tanti Ileana. Și își amintește că chiar și vrecia, soluția rămasă în vasul în care a fiert săpunul, își găsea întrebuințarea.

 

”După ce scoteam săpunul, în vrecie se puneau toate oalele, și străluceau de curățenie. Apoi vrecia se arunca în wc. Și nu mai mirosea, acum, de când nu mai facem săpun, se cunoaște”,

Tanti Ileana, 74 de ani, din Ștefănești

 

 

Cum se prepară leșia

 

Leșia a fost folosită la preparatul săpunului, dar un rol esențial l-a avut în păstrarea igienei.

 

Leșia din cenușă este un dezinfectant ieftin și ușor de obținut.

 

”Se prepară leșia vie și leșia moartă. Leșia vie se prepară cu apă clocotită și leșia moartă cu apă rece”, aflăm tot de la Elisabeta Ciortan și Xenia Nicolau.

 

Se prepară și foarte simplu: se toarnă apă clocotită sau rece peste cenușa cernută într-un vas.

 

Tăria leșiei depinde și de lemnul din care provine cenușa, dar și de cantitatea de cenușă care se întrebuințează.

 

O leșie tare se obține astfel: trei sferturi din vasul în care se prepară să fie plin cu cenușă, iar restul cu apă. După ce s-a turnat apa, se amestecă bine pentru ca toată cenușa să fie străbătută de apă. Se lasă să se limpezească și se aruncă spuma care se formează deasupra. Tăria leșiei se încearcă cu mâna, după cum alunecă între degete.

 

Tufa tânără, vița de vie și carpenul dar cenușa cea mai tare. Această leșie se întrebuințează la prepararea săpunului.

 

Leșia mai slabă, care se întrebuințează zilnic, se face dintr-un sfert de cenușă și trei sferturi apă.

 

Important de știut că, în trecut, leșia nu lipsea din gospodăriile țărănești. Vasul cu leșie se păstra acoperit, la loc uscat. Țărăncile o foloseau în mod curent pentru spălarea rufelor, pentru curățarea oalelor, dar și a vaselor din lemn, de la putină la tocător. Chiar și vesela din sufragerie, obiecte de metal, farfurii, cuțite, se treceau prin leșie.

 

Însă substanța obținută din cenușă cu apă folosea și la dezinfectarea cotețelor, a cuibarelor, pentru curățirea podelelor albe, curățirea lămpilor, chiar și la dezinfectarea vaselor din care mâncau animalele sau la dezinfectarea casei.

 

”Leșia o făceau femeile bătrâne înainte vreme, când nu era detergent, la spălat rufe. Și luceau rufele, era foarte bună. Și farfuriile le spălam, când intram în post, tot cu leșie. Că aveam pe atunci castroane de lut, linguri de lemn, și se spunea că nu trebuie să rămână cu grăsime. Era deșteaptă lumea înainte și mult mai sănătoasă. Nu erau atâtea chimicale ca acum”,

Tanti Ileana, 74 de ani, din Ștefănești

 

Și nu doar la curățenia casei foloseau femeile leșia. Chiar dacă la oraș începuseră să apară șamponul, cosmeticalele de tot soiul, parfumuri și soluții pentru vopsit părul, la țară gospodinele își păstrau frumusețea și prospețimea cu… cenușă.

 

”Și la spălat pe cap se folosea leșia, că nu era ca acum, cu atâtea feluri de șampon. Nu se plângea lumea, se spăla așa și părul era frumos, mătăsos din urma leșiei, aluneca frumos”,

Tanti Ileana, 74 de ani, din Ștefănești

 

Săpunul ar putea fi chiar și o afacere, iar beneficiile nu sunt deloc de neglijat. Pe site-urile de anunțuri, săpunul de casă se vinde cu 5 lei bucata sau 15 până la 20 de lei kilogramul.

 

 

În zilele noastre, un bărbat vinde, cu 14 lei kg, săpun vechi de… 38 de ani. El povestește cum câteva sute de kg de săpun au stat în pod, într-o porțiune blocată de niște lucrări la casă, fiind descoperit abia după aproape 40 de decenii, de către moștenitorii casei.

 

Bărbatul a fost impresionat de calitatea săpunului, chiar și după atâta vreme:

 

”Da, la săpun e chiar ca la... vin. Este o minunăție, spală excepțional, este minunat pentru spălatul pe cap, iar la rufe face minuni (l-am probat la lenjeria de corp), toate astea și încă multe alte calități pe fondul unui consum insignifiant al volumului bucăți de săpun, care nu se mai topește ca săpunul luat de la magazin. Acum înțeleg de ce se caută săpunul bine uscat”.

 

Chibzuință, pricepere, natural, autentic. Și prietenia cu natura, care a oferit dintotdeauna soluții la toate problemele omului. O viață de care, din păcate, astăzi s-au îndepărtat până și țăranii. O întoarcere la natură este dificilă, nu și imposibilă.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store