Cea mai faină donaţie din Botoşani: Un primar a primit un Mercedes

 

Primăria Suharău se poate lăuda cu, probabil, cea mai frumoasă şi mai utilă donaţie din administraţia publică botoşăneană. Nu acordată, ci primită. Comunei din nordul judeţului i-a fost dat fără nici un leu un autoturism Mercedes.
primaria suharau donatie mercedes

A scăpat de un Cielo la care risca să îi intre picioarele în pământ

Deşi când a fost cedată avea în jur de 100.000 de kilometri la bord, maşina încă arată ca nouă. Este utilizată de obicei chiar de primar, care astfel a scăpat de chinul folosirii vechiului automobil al instituţiei.
„Aveam un Cielo, când apăsam pe pedale aproape că îmi intrau picioarele în pământ”, afirmă Marcel Chelariu (foto dreapta), primar de Suharău.
Potrivit acestuia, automobilul aparţinea unui om de afaceri născut în localitate şi era folosit de fiul acestuia, pe care nu îl mulţumea însă Mercedes-ul fiindcă prefera Marcel Chelariu primar suharau BMW.  
„M-a întrebat dacă nu vreau să mi-o doneze mie şi le-am spus că, dacă tot vor să o doneze, să o dea Primăriei”, declară Marcel Chelaru.

Cum ajung primăriile să primească donaţii

Maşina stă acum de obicei parcată chiar în faţă la Primăria Suharău, are şi un număr sugestiv: BT 10 PRS.
Conform legii, donaţia reprezintă un act juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una din părţi, denumită beneficiarul sponsorizării, Primăria Suharău în cazul de faţă. Instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv organele de specialitate ale administraţiei publice, pot primit donaţii.
Marcel Chelariu este singurul primar independent din Botoşani. (S.B.)

Primaria Suharau
CITEŞTE ŞI:
Săracii primari cu maşini mai scumpe decît drumurile
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Într-un meci politic un spital a refuzat o donaţie de aproape 150 milioane lei vechi : Am spus să ia apăratură medicală, el vrea să-şi ia morgă