Ce studii are botoşăneanul de la America Express: A intrat al treilea, cu bursă

Este unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, participă la America Express, dar puțină lume știe ce studii are.

 

La capitolul studii, Cătălin Bordea, concurentul de la America Express, are cu ce se lăuda, deoarece nu și-a neglijat educația. Astfel, comediantul a muncit foarte mult pentru a-și construi o carieră, iar acum culege roadele. În plus, Cătălin Bordea a reușit să depășească toate greutățile și lipsurile cu care s-a confruntat în copilărie și adolescență.

 

Actorul a fost crescut de bunici, deoarece părinții nu l-au dorit. În prezent însă, concurentul de la America Express se bucură de roadele muncii sale, potrivit bzc.ro.

 

Ce studii are Cătălin Bordea de la America Express

 

Chiar dacă pare un bărbat simplu care tot ceea ce face este să se distreze și să facă oamenii să râdă, Cătălin Bordea este mai mult decât atât. Puțini știu, însă comediantul a urmat cursurile Liceului de Arte din Botoșani. Ulterior, Cătălin a dat examen la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, din București, unde a intrat al treilea de pe listă, primind și bursă.

 

După facultate, Cătălin Bordea a primit ocazia de a apărea în serialul „La Bloc”, un serial-fenomen de la începutul anilor 2000. Ulterior, viața sa s-a schimbat, făcând cunoștință cu televiziunea și showbizul românesc.

 

„El a făcut Liceul de Arte de la Botoșani, apoi s-a dus la București și a dat la facultate, la Teatru. A intrat al treilea, cu bursă la facultate. Apoi, a ajuns la Antena 1, dar a jucat și în serialul «La Bloc» în ultimele episoade”, a declarat chiar mama lui Cătălin Bordea.

 

Cătălin Bordea este încântat de ceea ce face

 

Cătălin Bordea este concurentul de la America Express și a reușit să îi impresioneze pe cei de acasă cu dorința sa constantă de a câștiga probă după probă. Și totuși, se cunosc destul de puține detalii din viața privată a partenerului lui Nelu Cortea.

 

De departe, meseria care a reușit să îl mulțumească din toate punctele de vedere a fost cea de comediant. Pe lângă interacțiunile cu oamenii și atmosfera plăcută de la fiecare spectacol, posibilitatea de a face ceea ce îi place i-au oferit lui Cătălin Bordea tot ceea ce avea nevoie pentru a deveni unul dintre cei mai cunoscuți stand-up-eri români.

 

În prezent, unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, Cătălin Bordea se bucură de toată admirația pe care o primește de la un spectacol la altul. Și totuși, faima nu l-a făcut să uite de unde a plecat, ba din contră, acesta își reamintește de fiecare dată detalii importante din primii 20 de ani de viață.