Ce lovitură! Liberalii pun mâna pe tot aurul de la municipiu din minoritate, fără să miște un deget

Câștigarea la limită de către social-democrați a majorității în Consiliul Local Botoșani le-ar putea produce acestora și un mare deserviciu. Și acest lucru ar urma să se întâmple, culmea, dacă reușesc să își impună ambii viceprimari.

 

Dacă își pun viceprimarii, PSD-iștii pierd majoritatea în AGA

Dacă PSD-iștii Cosmin Andrei și Marian Murariu vor dobândi aceste două posturi atunci partidul va pierde majoritatea în Adunarea Generală a Acționarilor societăților comerciale la care CL Botoșani este acționar. Potrivit legii, AGA de la SC Modern Calor SA, SC Urban Serv SA, SC Eltrans SA și SC Locativa SA este formată din toți consilierii locali. Fiecare consilier local devine practic și membru AGA în momentul în care dobândește mandatul de ales local. Având majoritatea de 12 la 11 în Consiliul Local, social-democrații ar avea automat și majoritatea în AGA. Problema intervine însă în momentul desemnării viceprimarilor. Potrivit legii, aceștia nu pot face parte și din AGA societăților subordonate, ceea ce ar înseamna că PSD-iștii ar mai avea doar 10 reprezentanți în AGA, iar PNL-iștii ar rămâne cu 11 și ar controla astfel cele patru companii. Ar lua în acest fel cele mai importante decizii pentru soarta acestor agenți economici, de la desemnarea membrilor consiliului de administrație, la adoptarea bugetelor. Liberalii ar avea astfel cale deschisă la schimbarea directorilor chiar dacă sunt minoritari în CL.

Actualii viceprimari au demisionat din Adunarea Generală a Acționarilor pentru a nu fi incompatibili

”Eu când am devenit viceprimar am demisionat din AGA”, afirmă Marius Buliga, viceprimar încă în funcție.
Același lucru l-a făcut și Cosmin Andrei, în opinia căruia însă situația nu este tocmai clară.
”La Înalta Curte sunt o mulțime de dosare a căror judecare s-a blocat după ce președintele Klaus Iohannis a câștigat procesul privind incompatibilitatea”, spune Cosmin Andrei.

 

CITEȘTE ȘI:

”Cei șapte pitici” care l-au pârât pe Eugen Țurcanu la ANI

Cheia este la... Iohannis

Pe când era primar al Sibiului, actualul șef de stat fusese membru în AGA la o societate subordonată administrației publice locale. S-a ajuns la un proces privind incompatibilitatea sa pe care l-a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Cosmin Andrei susține că viceprimarilor li se aplică același regim de incompatibilități ca și primarilor. Pe cale de consecință, viceprimarii ar putea totuși face parte din AGA.
Cert este că partidul care va avea majoritatea în AGA va controla practic cele mai importante activități din municipiul reședință, de la administrarea piețelor, a cimitirelor, a spațiilor comerciale și a locuințelor de stat până la transportul public electric, furnizarea căldurii și salubrizarea urbei. Social-democrații știu aceste lucruri, dar nu par dispuși să renunțe la una dintre funcțiile de viceprimari pentru a nu pierde controlul în AGA.