Caz rar întâlnit, o tânără mămică cu sarcină dezvoltată în abdomen

 

Caz unic, la Secția de Obstetrică și Ginecologie din Botoșani. Medicii ginecologi susțin că nu s-au mai confruntat cu astfel de sarcini. Specialiștii au intervenit  de curând pentru o tânără în vârstă de 25 de ani, a cărei sarcină se dezvoltase în abdomen.

Tânăra mămică provenea din mediul rural, iar pe parcursul perioadei de sarcină ea nu a mers la nici un fel de control pentru ca evoluția fătului să fie ținută sub observație. Femeia   care locuieşte într-un sat nu a fost la niciun control de specialitate.
”Sarcina era dezvoltată pe un uter patologic. La un moment dat cavitatea uterină a cedat și a rămas numai sacul ovular, membranele, lichidul și copiluţul, care s-a dezvoltat în abdomen. Surpriza a fost în momentul în care s-a intrat în operație și s-au văzut membranele, nu mai era uter, nu mai era nimic. Se vedea copilul cum plutește în lichidul amniotic. În final s-a soluționat uterul malformat, s-a făcut histerectomie și mama și copilul sunt bine”, a declarat Gina Puflea,  medic șef al Secției de Obstetrică și Ginecologie.
De asemenea, medicul ginecolog a mai spus că operația a fost una reușită și că atât mama cât și copilul cu o greutate de 2.800 de grame la naștere sunt perfect sănătoși. (A.D)
[[banner]]
CITEȘTE:
 Sute de bebeluși prematuri la Botoșani, unii născuți cu boală nimicitoare