Căutări noaptea trecută cu zeci de polițiști pentru o adolescentă care a declarat că a fost răpită de pe stradă

Apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 1:30 și sesiza dispariția unei minore de 12 ani.

 

Minora dispărută este din comuna Vorona. Ulterior, din verificări a rezultat faptul că aceasta era împreună cu alt minor, de 13 ani, din aceeași localitate.

 

Zeci de forțe de ordine trimise în comuna Vorona, pentru localizarea și identificarea minorilor

 

S-au constituit echipe de căutare. Au fost angrenați, alături de polițiști, câinele de căutare-salvare a persoanelor în mediul natural, precum și pompieri, jandarmi, reprezentanți ai Ocolului Silvic, polițiști de Frontieră cu aparat cu termoviziune și voluntari.

 

Minora avea asupra sa un telefon, prin care păstra legătura cu polițiștii prin intermediul mesajelor, inducându-i în eroare, cu privire la locația și situația de pericol în care se află. Acesta le-a transmis forțelor de ordine că ar fi fost răpită de pe stradă și că viața ii este în pericol, aspecte care s-au dovedit a fi nereale.

 

După câteva ore, minora de 12 ani a fost identificată la aproximativ șase kilometri de locuința, în zona pădurii. Aceasta era singură.

 

Ulterior, după 6 ore de căutări, la peste 7 kilometri de locuință, a fost identificat și minorul de 13 ani.

 

Cei doi nu au fost victimele vreunei infracțiuni, în perioada în care au lipsit de la domiciliu.

 

Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care minorii au părăsit domiciliul, urmând a fi informată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru analizarea comportamentului minorilor.

 

(Sursa foto - Europol)