Cătălin Silegeanu: Astăzi, sufletele părinților, ale prietenilor, ale tuturor românilor, au fost înghețate de durere, 5 ani fără răspunsuri

Pe 30 octombrie se împlinesc 5 ani de la tragedia de la Colectiv.

 

Cătălin Silegeanu, de la Pro România Botoșani, a transmis un comunicat prin care reamintește tragedia care în urmă cu 5 ani îngheța inima tuturor românilor.

 

Redăm integral mesajul lui Cătălin Silegeanu:

 

”Astăzi, sufletele părinților, ale prietenilor, ale tuturor românilor, au fost înghețate de durere, 5 ani fără răspunsuri, 5 ani de întrebări cu ochii plânși îndreptați spre cer, 5 ani în care vinovații nu au fost pedepsiți, 5 ani în care infecțiile nosocomiale nu numai că nu au dispărut, ci s-au înmulțit. O mare de durere...

 

Azi se fac exact 5 ani de la nenorocirea Colectiv.  Dumnezeu sa odihnească acele suflete și să le întărească familiile să își gestioneze suferința.

 

Au trecut 5 ani în care România parcă a rămas pe loc. Nu a învățat nimic din acea tragedie, nu a schimbat mai nimic, iar dreptatea e încă neînfăptuită. Spitalele de arși sunt încă o promisiune electorală ieftină, folosită și azi în campaniile electorale, de unii sau alții.

 

Justiția s-a mișcat in ritm de melc obosit, în 5 ani nereușind să împartă niște sentințe definitive…

 

Politicienii răpesc, la fel ca în fiecare an, acea comemorare,  pe modelul lor de raptori electorali. Pun coroane, țin discursuri electorale și atât. Deși tot ei au fost la butoane în toți acești ani, nefăcând mai nimic.

 

Tot ce putem învăța din aceste experiențe este că,  de fapt, suntem pe cont propriu în țara asta! În lupta cu toate nenorocirile, statul român e bleg și ticălos și nu lucrează în favoarea cetățenilor care îl țin în viață.

 

"We are not numbers, WE ARE FREE!"

Dumnezeu să-i odihnească și să îi aibă în paza sa!

#Colectiv”

 

(Comunicat Cătălin Silegeanu)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store