Cătălin Flutur: În ultimii 27 de ani de câte ori ați văzut alegeri anticipate? 

Declarațiilor unor parlamentari liberali care au avut oarece intenții de demisie pentru declanșarea de alegeri anticipate sunt pur populiste. 

 

Asta crede (încă) președintele PNL de la Botoșani, Cătălin Flutur care spune că, indiferent cât de mult este apropiat un deputat sau un senator de popor, la început de mandat nu ar exista vreunul care să renunțe, prin demisie, la fotoliul din Parlament. 

 

Mai ales că, nici nu există precedent. 

”Dacă mă întrebați pe mine, eu nu cred. În sfârșit ar fi mai mulți la vot. Dar cei care și-au primit în perioada asta ce trebuiau să primească, vor vota tot ce trebuie. Eu o să vă mai întreb un lucru: de câte ori ați văzut în ultimii 27 de ani alegeri anticipate? Întotdeauna s-a vorbit. De câte ori ați văzut alegeri anticipate? Spuneți-mi acel parlamentar care renunță la mandat, care abia are patru ani în față și spune el: hai”,
Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani 

Au fost organizate în schimb referendumuri pentru demiterea președintelui Traian Băsescu și micșorarea numărului de parlamentari. La cel de-al doilea românii au votat degeaba favorabil.