Cătălin Flutur aprecieri la USL pentru șantierul de pe Botoșani - Suceava

 

Președintele PDL Botoșani a ținut ca, prin intermediul unui comunicat de presă să își exprime aprecierea pentru faptul că, în sfârșit lucrările  de reabilitare pentru drumul național Botoșani / Suceava au fost demarate.

Cătălin Flutur ţine consideră această intervenție ca fiind o investiţie de mare importanţă pentru locuitorii acestui judeţ, aşteptată de foarte mult timp. Redăm mai jos declarația integrală a fostului primar de Botoșani:
 „Este benefic pentru locuitorii Botoşaniului, că la un an şi jumătate de când USL guvernează România, este inaugurată prima investiţie majoră din judeţul nostru – modernizarea drumului naţional Botoşani – Suceava.
Este un obiectiv pe care mai toţi botoşănenii aşteaptă să îl vadă efectiv realizat, având în vedere importanţa pe care această cale rutieră o are pentru judeţul nostru. Trebuie să subliniem faptul că această lucrare a fost o prioritate pentru mai toate administraţiile judeţului şi că prin efortul lor proiectul a fost finalizat acum 4 ani, iar licitaţia pentru realizarea drumului a fost deschisă cu trei ani în urmă.
[[banner]]
Felicităm constructorul, mai ales pentru curajul său de a demara lucrările deocamdată din banii proprii, având în vedere că nu există poziţie bugetară alocată anul acesta. Pe de altă parte ţin să precizez că regret faptul că banii prinşi în Bugetul din anul 2012 pentru reabilitarea DN 29 nu au fost folosiţi la momentul acela pentru începerea lucrărilor. Ar fi fost evitată poate pierderea unor vieţi omeneşti pe acest drum, căruia i-am plătit un tribut prea mare de-a lungul timpului.
Sperăm că o dată demarată, în cât mai scurt timp ne vom bucura toţi de finalizarea acestei lucrări.

CITEȘTE:
 32 km, peste 120 intersecţii – DATE TEHNICE drumul Botoşani - Suceava