Cât i-a luat lui Moruțan să accepte oferta lui Becali

Olimpiu Moruțan a semnat la finalul lunii decembrie un contract valabil pe 5 ani cu vicecampioana FCSB, dar va ajunge în lotul roș-albaștrilor abia în vară, până atunci urmând să joace sub formă de împrumut la FC Botoșani. 

 

Tânărul mijlocaș așteaptă cu nerăbdare trecerea la noua sa echipă și nu se teme de concurența din lotul lui Dică sau că va avea soarta lui Golofca, cel care nu a rezistat decât o jumătate de sezon la FCSB.

 

Patronul FCSB-ului a plătit 700.000 de euro în schimbul mijlocaşului de 18 ani, sumă la care se adaugă diverse bonusuri şi un procent dintr-un transfer ulterior, şi a acceptat ca jucătorul să rămână până în vară la Botoşani.

"M-am gândit o săptămână ce să fac, dar Steaua nu e de refuzat. Nu n-am gândit deloc la ce s-a întâmplat cu Golofca pentru că eu am alt drum. Am vorbit cu cei de acolo și mi-au spus că există un grup unit, foarte bun și că nu o să am probleme. O să mă integrez foarte ușor. Îi am și pe colegii de la naționa,la de tineret și U18 cu care mă înțeleg foarte bine. Nu simt nicio presiune. Eu trebuie să-mi fac treaba cât mai bine oriunde joc. Oricum, dacă nu e concurență, nu ai pentru ce munci" a declarat Moruțan  pentru Digi Sport.

Gigi Becali nu vrea să-şi asume vreun risc şi s-a asigurat în cazul în care Olimpiu Moruţan se va accidenta în perioada în care va continua să evolueze la FC Botoşani. În contractul dintre cluburi este prevăzută o clauză pentru un asemenea scenariu. Într-un asemenea caz, finanţatorul roş-albaştrilor va putea încasa o poliţă de asigurare de până la un milion de euro.

"Sunt foarte fericit pentru transferul la Steaua, dar vreau să mă concentrez pe FC Botoșani acum. Nu o să mă feresc de accidentări pentru că nu știi niciodată când vin. Eu vreau să fiu la fel ca până acum la FC Botoșani" a mai declarat Moruțan.

Moruțan a ajuns la FC Botoșani în vara lui 2016, de la U Cluj, liber de contract.

 

9000 de euro/lună va fi salariul de început al lui Moruţan la FCSB

 

21 meciuri, două goluri și 4 pase de gol are Moruțan în acest sezon

 

600.000 de euro e cota de piaţă a lui Moruţan.

 
download from google play download from apple store