Căsnicii mai durabile de la declanşarea crizei

 

divortBotoşănenii par să se iubească mai mult pe timp de criză financiară şi îşi păstrează căsniciile fără a mai apela la instanţele de judecată pentru desfacerea căsătoriilor prin divorţ. Astfel, potrivit unor date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, dacă la finele anului 2008 au fost înregistrate aproape 100 de divorţuri în luna noiembrie şi 50 în decembrie, la finele anului precedent, numărul acestora a scăzut la 43 în septembrie, 10 în octombrie, respectiv 9 în noiembrie. Motivul ar fi ori lipsa banilor care nu îi încurajează pe cei care nu se mai înţeleg să se prezinte la Tribunal, ori lipsa de timp, sau, în unele cazuri gradul de maturitate. „Am observat în ultimii ani ca, în cele mai multe dintre cazuri, IMG_4383 (Medium)doamnele sunt mai mari decît domnii şi nu vorbim de cîteva luni de zile, ceea ce duce la o căsnicie mai trainică, totodată a crescut şi vîrsta la care tinerii se căsătoresc de la 19-20 de ani, la 24-25 sau chiar 30 de ani, în cazul celor care divorţează, în unele cazuri noi primim date de la instanţele de judecată, pe care le trecem printr-o ştampilă în registrul în care au ei înregistrat certificatul de căsătorie, iar faptul că acestea au scăzut se datorează ori faptului că persoanele care divorţează o fac pe raza altui judeţ, ori cei care nu se mai înţeleg nu au timp să divorţeze, sunt ambii ocupaţi cu serviciul, ajung seara acasă şi sunt prea obosiţi să se mai certe”, a declarat Constantin Gabur, şeful Oficiului de Stare Civilă Botoşani. Totodată, a scăzut şi numărul căsătoriilor de la o medie anuală de peste 1.000 de cununii, la circa 920 la finele anului precedent.