Din bumbac sau chirurgicală: Care este cea mai eficientă mască de protecție pentru copii?

Nu mai este mult și vine toamna și, odată cu ea, este foarte posibil să înceapă școlile, fie și cu o treime dintre elevi în clasă.

 

Indiferent de incertitudinea care planează în jurul programelor școlare, a distanțării dintre elevi, un lucru este sigur: dacă școlile și grădinițele își vor deschide ușile, elevii, preșcolarii, studenții, profesorii și întreg personalul vor purta mască.

 

 

Masca potrivită pentru copii

 

Există deja pe piață destul de multe tipuri de măști, dar părinții vor să știe ce tip de mască este cel mai eficient și mai sigur pentru copii în mediul școlar: măștile de pânză, cele chirugicale (medicinale), cu elastic, ori cu bretele care se leagă în diverse moduri, scrie totuldespremame.ro.

 

"O mască de bumbac este cea mai bună opțiune pentru majoritatea copiilor!", spune Sara N. Johson, doctor în medicină, profesor de pediatrie și sănătate publică la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins.

 

Dr. Melissa Hawkins, epidemiolog, mamă a patru copii și director al Programului de sănătate publică din cadrul Departamentului de Studii de Sănătate de la Universitatea Americană, susține același lucru: "Pentru mediul școlar recomand măști din bumbac cu legături elastice, deoarece sunt extrem de eficiente, confortabile și se pot curăța ușor".

 

Pe lângă faptul că sunt lavabile și reutilizabile, măștile din pânză sunt mai ușor de ajustat, deci le poți potrivi pe fața copilului, spre deosebire de cele chirurgicale, folosite mai degrabă în România. Un alt avantaj al măștilor din bumbac este că acestea nu irită pielea copiilor, cum fac cele medicinale și nici nu alunecă din poziția corectă, odată ce au fost bine așezate. Legăturile elastice sunt special create pentru a acoperi corect nasul și gura fără a da senzația de disconfort celor mici.

 

"Acoperirea facială nu trebuie realizată cu măști medicinale, chiar dacă este vorba despre adulți sau copii. În niciun caz populația nu ar trebui să folosească pe cele de genul N-95. Acestea sunt esențiale pentru personalul medical ce tratează pacienții cu Covid-19", adaugă dr. Hawkins.

 

Dr. Daniel Berliner susține cele spuse de aceasta pe platforma medicală PlushCare: "Într-adevăr, măștile mai sofisticate, de genul celor N-95 asigură cea mai bună protecție împotriva infectării, însă purtatul măștii de orice fel ține virusul departe, iar cele de bumbac sunt o variantă excelentă, decât să nu porți nicio mască".

 

"Cea mai eficientă mască este cea pe care copilul o găsește confortabilă. Cei mai mulți copii se declară mulțumiți de cele din bumbac cu legături elastice", susține și Dr. Eudene Harry, director medical pentru Oasis Wellness and Rejuvenation Center.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store