Carambol pe șosea: Un Opel a izbit un microbuz și-o Honda, pompierii și ambulanțierii alergau după răniți – VIDEO

Accident grav produs în localitatea Frasin a județului Suceava. Un cuplu de bătrâni care păreau să aibă undeva la 7 decenii de viață par să fie, din primele cercetări, principalii vinovați pentru producerea evenimentului care s-a soldat cu trei autovehicule avariate și mai multe persoane rănite.

 

Șoferul care avea în jur de 70 de ani se afla împreună cu consoarta sa într-un autoturism marca Opel Vectra. Este posibil ca bărbatul să fi adormit la volan pentru că a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt participant în trafic care circula regulamentar, respectiv un microbuz care aparține firmei Sami Trans și în care se aflau trei persoane. Mașina mare a ajuns ulterior într-un gard, fiind distrusă în partea din față.

”De pe contrasens a venit și m-a lovit în față, probabil a adormit la volan, el efectiv a venit direct spre mine și eu am zis bă, ce face acesta, bă?”, spunea speriat unul dintre șoferii implicați.

Un al treilea autoturism, o Honda Accord circula pe sensul de mers al Opelului pe care l-a izbit în partea din spate.

La locul accidentului au ajuns mai multe ambulanțe dar și echipaje de descarcerare ale pompierilor care alergau de la o mașină la alta pentru preluarea persoanelor rănite. Primii au fost transportați la spital cei doi bătrâni din Opel. Bărbatul era inconștient. Circulația a fost întreruptă cât salvatorii și-au făcut treaba.  (G.E.)