CARAMBOL cu trei maşini din vina unui şofer botoşănean: Două femei şi o adolescentă transportate la spital – FOTOGALERIE

Accident rutier petrecut luni, 8 iulie 2019.
 

 

Doua femei si o tanara de 15 ani au fost ranite astazi (8 iulie 2019) in jurul orei 8.00, dupa ce soferul unui TIR a scapat mastodontul de sub control in urma unui derapaj, pe o strada din Targu Neamt. 

 

La data de 8 iulie 2019, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați despre faptul că pe o stradă din Târgu-Neamț a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr de 29 de ani, din Botoșani, conducea o autoutilitară (compusă dintr-un cap tractor și semiremorcă) pe strada Mărășești, din direcția Oglinzi-Târgu-Neamț, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, moment în care semiremorca a intrat în derapaj cu partea stângă pe sensul opus de deplasare, acroșând un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din București.

 

În urma impactului, femeia ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care staționa la indicatorul Oprire, aflat la intersecția străzii Mărășești cu strada Mihai Viteazu, condus de un bărbat, de 36 de ani, din Răucești. 

 

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, a unei femei de 39 de ani și a unei minore în vârstă de 15 ani, ambele din București, pasagere în aceleași autoturism, care au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

 

Cei trei conducători auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat, conform tvmneamt,Georgiana Moșu, purtator de cuvant IPJ Neamt.

(Sursa foto: Ziar Piatra Neamţ).