Candidații la șefia IȘJ se retrag pe capete: Așadar, succes candidatului Daniel Botezatu

Candidații din toată țara la concursurile pentru posturile de inspector general școlar s-au retras pe capete din examene, aparent din motive personale.

 


Unii au realizat în timpul examenelor că au probleme personale

Ministerul Educaţiei a organizat pe 11 martie 2015 concursul pentru funcţiile de inspectori şcolari generali pentru mai multe judeţe, printre care Dolj, Brăila, Olt, Neamț, Hunedoara, Vaslui, Vrancea. Majoritatea candidaţilor care au participat la concurs s-au retras aparent din motive personale. Lucrările tuturor au fost anulate.
Potrivit publicației Evenimentul Zilei, care citează surse guvernamentale, avem de-a face de fapt cu un boicot la (ne)strategia de reabilitare a actualului sistem de învățământ.

La Botoșani, IȘJ-ul înroșit a făcut curățenie printre candidați

În luna martie se va încheia această etapă a concursurilor pentru posturile de inspectori generali, fiind programat și examenul pentru șefia IȘJ Botoșani. Scandalul deja a început după ce Inspectoratul condus de PSD-ista Mihaela Huncă, actuala deținătoare a postului și candidată, a eliminat doi candidați de la formațiuni politice din opoziție, Corneliu Furtună și Andreea Suhăreanu, singurul aspirant rămas în cursă alături de șefa interimară a IȘJ Botoșani fiind Daniel Botezatu.

”PSD se retrage din motive personale!”

”Cred că nu se pot aranja examenele și iata că PSD se retrage din motive personale! Așadar, succes candidatului Daniel Botezatu!” a scris pe Facebook Cătălina Lupașcu, fost inspector școlar general adjunct.
Oficialii din Ministerul Educatiei nu au in acest moment idee ce vor face în legătură cu aceste concursuri. Dată fiind perioada examenelor din perioada imediat următoare, o reprogramare mai devreme de lunile iulie-august, pare că nu poate exista.
CITEȘTE ȘI:
 Plângere la procurori împotriva șefei Inspectoratului Școlar