Șantaj la președintele condamnat și grup infracțional – scandal la înlocuirea directorului de la Popăuți

După ce Botoșăneanul a anunțat în premieră sâmbătă dimineață înlocuirea directorului interimar de la Stațiunea de Cercetare Popăuți, cel în cauză a reacționat. Ionică Nechifor și-a exprimat punctul de vedere cu ajutorul unor cifre.

 

Cifrele nu ar justifica înlocuirea

El a întocmit un material cu date economice din perioada în care el a condus instituția comparându-le cu cele ale predecesorilor. Respectivele informații nu ar justifica schimbarea sa din funcție. Astfel, în 2012, când Stațiunea de Cercetare Popăuți era condusă de Ilie Chiorăscu, pierderile s-au ridicat la aproape 700.000 de lei, pe când în 2014, an în care la șefie s-a aflat Ionică Nechifor, s-a coborât sub pragul de 100.000 de lei. De asemenea, producție de lapte a ovinelor a crescut de la 16.396 litri la 26.670 litri. La fel, producția de pielicele a crescut de la 306 la 809.

”Totul este provocat în mod oficial pentru a fi eliminat”

Ionică Nechifor a tras și concluziile:
”Am fost schimbat pentru că nu am acceptat ca salariații să fure tot ce se poate fura.
Am deranjat un grup infracțional cu rădăcini bine înfipte în Stațiunea de Cercetare Popăuți, terenul este motivul principal.
Șantajul aplicat președintelui ASA condamnat la 4,5 ani cu suspendare a contat mult.
Cercetarea, o poezie frumoasă uitată de mult de cei care trebuiau să lucreze în acest domeniu.
Nu sunt în incompatibilitate sau în conflict de interese, totul este provocat în mod oficial pentru a fi eliminat”.

Ionică Nechifor a urat totuși succes noului director.
CINE I-A LUAT LOCUL:
 Director liberal schimbat de-un doctor de Cluj... până la paznic: Nu m-am născut director