Măsurile prevăzute în actul normativ pot fi posibile prin plafonarea adaosului comercial pentru procesatori și lanțurile de magazine.
Pâinea albă simplă, fără specialități, laptele la un litru, ouă de categoria M, cartofii albi, mălai standard la 1 kg fac parte din lista cu cele 14 produse de bază ale căror prețuri vor scădea în perioada următoare, scrie Știrile Pro TV.
Măsura va fi luată pentru o perioadă de trei luni, prin ordonanță de urgență.
Se mai adaugă carne proaspătă de pui, zahăr alb la 1 kg, uleiul de floarea soarelui și unele tipuri de legume și fructele vrac, cum ar fi fasole uscată, roșii, ceapă, mere, prune sau pepene. Fie că sunt de import sau produse românești.
Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Comercianților Mici și Mijlocii declară că ar fi de acord cu noile măsuri, însă are mai multe neclarități.
”Ideea e bună, dar noi nu înțelegem cum să aplicăm, să vină cu norma clară, pentru că noi punem adaosul și apoi calculăm costurile, de exemplu luăm laptele cu 6 lei, punem un adaos până la 7 lei, din leul ăla trebuie să plătim după angajați, curent etc. Ordonanța de urgență o să spună așa: pune toate costurile, după care nu o să mai poți să pui mai mult de 20% adaos. Dar cum fac eu costurile, dacă eu n-am factura de energie electrică din decembrie și până acum?”.
a spus Feliciu Paraschiv.
Potrivit economiștilor, această măsură poate fi luată temporar.
„Lăcomia aceasta putem spune că există, dar ea este justificată de faptul că volumele de vânzări sunt mai mici în România, iar competiția este ceva mai mică în România. Și întotdeauna când competiția este mică și volumele sunt mici, cauți să compensezi cu un adaos comercial mai ridicat. În țările dezvoltate, să spunem Germania, Franța, Marea Britanie, există o competiție mult mai mare și, într-adevăr, vedem produse de o calitate mai bună și vânzări mai mari și atunci adaosurile comerciale sunt de multe ori mai mici”,
Dragoș Cabat, economist.
Reducerera taxei pe valoare adăugată la alimentele de bază și creșterea la gamele mai scumpe, plan lansat de ministrul de Finanțe Marcel Boloș, nu are susținere în Executiv. Iar ideea eliminării TVA pentru alimentele de bază a fost respinsă categoric.
”Vă anunț oficial că acest lucru nu se poate. Comisia Europeană nu acceptă o astfel de variantă pentru niciun fel de produs. Ca să închidem odată această propunere de a fi TVA zero. Orice reducere de TVA a adus o ieftinire pe o perioadă foarte limitată de timp. Normal că a adus mai mică colectarea la stat, iar în două săptămâni, prețurile au fost la fel. Deci nu a funcționat”.
Marcel Ciolacu, premierul României.
(Sursa foto - Mirror)