Campioana din Botoșani care și-a depășit recordul, dar nu își poate repara arma defectă: Este atât de greu să te descurci ca sportiv când nu ai putere financiarăGALERIE FOTO

În spatele fiecărui succes se ascunde un vis de campion care poartă după sine sute de ore de pregătire. Din zâmbetul de pe podium transpare fericirea, dar puțini știu ce gust au lacrimile, cât sacrificiu, câtă suferință se află în spatele unui premiu, al unui trofeu, al unei diplome.

 

Anastasia Justina Dumbravă s-a născut la Dorohoi, a urmat Seminarul Teologic din Botoșani, fiind de două ori olimpică națională la Arte vizuale, arhitectură și istoria artei – secția pictură icoane.

 

A învățat să danseze, de la dansuri de societate la dansuri populare, a practicat călăria, a zburat cu avionul ultra-ușor, a fost voluntar la Crucea Roșie. Spre finalul liceului a ajuns în Italia. Acolo, la un bâlci, a tras prima dată la țintă. Nu a durat mult și, în poligonul de la Solca, a simțit cu adevărat adrenalina și fascinația acestui sport.

 

Așa a început aventura tirului sportiv. Își amintește că a fost atrasă şi de costumația specială. Un underwear (bluză și pantaloni din bumbac care sunt strâmte pe corp), iar deasupra un costum foarte dur și rigid (piele întoarsă și un material foarte dur). Acest costum, explică Anastasia Justina Dumbravă, te menține în poziție și te ajută să reduci din vibrațiile corpului pentru a putea trage cât mai bine. Nu în ultimul rând, ghetele înalte, dure, care nu lasă glezna să se miște prea mult. Mănușile - una simplă pentru mână dreaptă care stă pe trăgaci și una dintr-un material mai dur, mai groasă și cu un cauciuc pe mana stânga pentru a nu aluneca când ții pușca.

 

 

La Iași, Justina Anastasia Dumbravă a studiat la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Aici a început temeinic și pregătirea pentru tirul sportiv, fiind legitimată la CS Politehnica Iaşi. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. În noiembrie 2019, Anastasia Justina Dumbravă devenea campioana la tir de performanță, clasându-se pe Locul I la Campionatele Internaţionale ale României.

 

 

2021: Record personal și vicecampioană națională

 

Vineri, 17 decembrie 2021, la București s-a desfășurat etapa a VI-a a Campionatelor Naționale de tir sportiv/10 m (probe de aer comprimat), competiție la care a participat și Anastasia Justina Dumbravă. Sportiva din Botoșani, legitimată la CS Politehnica Iași, a reușit un record personal, ea intrând în finală pe primul loc.

 

Rezultat excelent a reușit sportiva pregătită de antrenorul Mihai Axinte și în finala de sâmbătă, Anastasia Justina Dumbravă clasându-se pe locul doi la pușcă tineret.

 

”Competiția la care am participat weekendul trecut a fost ultima competiție din acest an, dar și ultima mea competiție la categoria de Tineret (categorie între 20-23 de ani), pentru că de la anul voi fi Senioară. Am avut un an încărcat, cu câteva obstacole, dar în același timp a fost un an muncit în care m-am dedicat antrenamentelor mai mult ca în anii trecuți”,

Anastasia Justina Dumbravă

 

Chiar dacă practică acest sport de câțiva ani, fiecare competiție vine cu provocări și mai mari, necesitând antrenamente susținute și concentrare maximă.

 

”Pot spune că această competiție a fost cea mai bună de până acum. Chiar dacă am mai avut câteva rezultate considerabile, aceasta a fost competiția unde tot ceea ce am lucrat la antrenamente s-a văzut”,

Anastasia Justina Dumbravă

 

 

 

Un ajutor așteptat în zadar: ”Nici nu mi-au răspuns, din păcate”

 

Un singur lucru i-a umbrit bucuria. Și anume faptul că nu a concurat cu propria arma cu care era obișnuită, ci cu o alta. O defecțiune imposibil de rezolvat în România, dar pe care speră să o rezolve cu sprijinul unor oameni cu inimă bună.

 

”Din nefericire, arma pe care o dețin eu și cu care am tras până acum, are o defecțiune pe care din păcate nu am rezolvat-o deoarece trebuie să ajung în Germania, la fabrică, pentru a o repara. Iar asta implică și ceva costuri considerabile. Așadar, a trebuit să lucrez cu o altă armă pentru a-mi putea continua antrenamentele și, desigur, am reușit să am un nou record personal la antrenamente, de 624,9 puncte”,

Anastasia Justina Dumbravă

 

A cerut ajutor pentru a ajunge în Germania, spre a-și repara arma. A solicitat sprijin chiar și la firmele din Botoșani.

 

”Nici nu mi-au răspuns, din păcate. Este atât de greu să te descurci ca sportiv când nu ai putere financiară”,

spune Anastasia Justina

 

Cu toate acestea, a reușit un record personal și un rezultat excepțional la campionatele naționale.

 

”Am reușit să îmi depășesc recordul competițional de anul trecut și să am 618,3 puncte. Pregătirea tehnică, împreună cu celelalte elemente ale antrenamentelor, m-au ajutat să ajung aici”.

 

 

 

 

Masterandă la Studii Europene, se pregătește și pentru antrenorat

 

Este conștientă de greul care urmează. Și este pregătită pentru și mai multă muncă.

 

”Pentru anul care urmează, va trebui să lucrez și mai mult deoarece fiind senioară competiția în țară, dar și în afară, este mai acerbă. Anul acesta am fost în lotul național de tineret și sper ca și anul care vine să rămân în lotul național, dar de senioare.

În februarie am cea mai importantă competiție, anume Campionatul Național de Seniori, unde sper să am un rezultat frumos și, de ce nu, chiar să urc pe podium. Desigur că îmi doresc să pot pleca și la competițiile din Europa și să pot „gusta” din competițiile externe, nu doar din cele naționale”,

Anastasia Justina Dumbravă

 

Nu doar antrenamentele o preocupă acum pe sportiva din Dorohoi. După finalizarea facultății, s-a înscris la master, specializarea Studii Europene.

 

Iar din toamnă s-a înscris la Centrul de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, pentru a deveni în viitor antrenoare.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store