Câmpanu anunţă redeschiderea spitalului din Darabani până la 15 mai

 

Senatorul Liviu Câmpanu susține că propriile demersuri pentru redeschiderea Spitalului din Darabani care a fost închis de la 1 aprilie sunt tot mai aproape de o finalizare pozitivă. El a evitat să dezvăluie procedura prin care unitatea spitalicească își va redeschide porțile menționând că, ar fi câțiva șefi ai județului care se opun acestui lucru și că, acest lucru nu se va întâmpla prin promovarea unei Hotărâri de Guvern. 
Spitalul din Darabani, în opinia lui Liviu Câmpanu va fi redeschis până la jumătatea lunii viitoare, în urma eforturilor depuse de către acesta.  Însă nu prin varianta prin care unitatea sanitară ar urma sa fie scoasă de pe lista spitalelor închise de către Guvern.  ”Eu vă garantez că nu va fi nici o Hotărâre de Guvern, pe această unitate care își va relua activitatea ca secție exterioară a unui alt spital, vom vedea care.  Logic ar părea că prin Hotărîre de Guvern să fie redeschis, dar nu este așa, pentru că el a fost desființat ca personalitate juridică, acum în momentul în care îl înființezi ca secție exterioară nu îți mai trebuie personalitate juridică”, susține Liviu Câmpanu.  Senatorul promite ca până la 15 mai, orașul Darabani să aibă din nou spital.