După un an dificil, copiii se vor întoarce fizic la grădiniță sau școală.
Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, reamintește fiecărui părinte că siguranța lor și a copiilor lor este cea mai importantă. Cel puțin 5 minute pe zi, gândește-te la ce face copilul tău, unde este și cu cine.
”Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?” este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor, derulată de Poliția Română, prin structurile de prevenire, în perioada 1-10 septembrie 2021, premergător începerii anului școlar 2021-2022.
Astfel, în perioada menționată, polițiștii din cadrul structurilor de prevenire a criminalității vor avea întâlniri cu părinții sau bunicii, în cadrul cărora vor discuta despre siguranța celor mici, atât în viața reală, cât și în cea virtuală.
Vor fi transmise recomandări cu privire la comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.
Reamintim tuturor că siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, bunici sau reprezentanți ai instituțiilor abilitate să prevină delicvența juvenilă și să combată orice situație ce ar putea contribui la victimizarea minorilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: