Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți

De la începutul anului, în județul Botoșani a fost înregistrat un număr ridicat de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști și pietoni. 

 

În primele nouă luni ale anului, au fost sancționați 1.413 bicicliști și 930 de pietoni. 

 

 

Totodată, au fost înregistrate 57 de accidente rutiere, ca urmare a abaterilor comise de bicicliști și 32 ca urmare a celor comise de pietoni. 

 

Recomandări pentru pietoni

 

  • să circule numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea;
  • să circule numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare;
  • să traverseze drumurile publice prin locurile marcate și să se asigure înainte de a traversa – nu pășiți pe trecerea de pietoni înainte să vă asigurați că puteți să o faceți în siguranță, chiar dacă semaforul are culoarea verde;
  • să nu folosească telefonul mobil ( sau alte dispozitive electronice) atunci când traversează un drum public, astfel încât să poată fi atent la traficul rutier;
  • să nu traverseze în fugă;
  • când nu există în apropiere trecere de pietoni, semnalizată sau marcată, traversarea drumurilor publice se face numai pe la colțul intersecției, după o asigurare temeinică. Atenție! Aici nu aveți prioritate!
  •  

Recomandări pentru bicicliști

 

  • bicicleta trebuie să fie echipată cu frână, sonerie, o lumină albă în față și o lumină roșie reflectorizantă în spate;
  • biciclistul trebuie să aibă echipament de protecție alcătuit din cască, genunchiere, cotiere;
  • dacă circulați cu bicicleta noaptea, purtați o vestă cu benzi reflectorizante pentru a putea fi văzuți mai ușor;
  • la schimbarea direcției de mers, întindeți brațul stâng sau drept corespunzător direcției dorite;
  • pentru a semnala oprirea, balansați brațul drept în plan vertical;
  • nu ascultați muzică în căști și nu vorbiți la telefon în timp ce vă deplasați cu bicicleta, astfel încât să puteți fi atent la traficul rutier;
  • nu transportați o altă persoană pe bicicletă;
  • traversarea drumurilor publice, pe trecerile destinate pietonilor, se face doar pe lângă bicicletă, nu înainte de a vă asigura temeinic.
  •  

Este important ca toți participanții la trafic să fie conștienți de importanța respectării regulilor rutiere și să manifeste responsabilitate și atenție în timpul deplasărilor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani într-un comunicat de presă.