Botoșăneanul de la FC nominalizat la trofeul ”Antrenorul lunii”

Gazeta Sporturilor a decis să decerneze la fiecare început de lună câte un premiu pentru jucătorul, respectiv antrenorul lunii trecute.

 

”Dincolo de pasiuni și de preferințele subiective, este un semn de respect și de fair-play să îi aplaudăm pe cei mai buni”, este motivația transmisă de către jurnaliștii Gsp.ro.

 

De altfel, așa se numește proiectul GSP: "Cei mai buni".

 

În "joc" vor intra toți cei din fotbalul românesc, dar și conaționalii noștri din campionatele străine.

 

Cum se aleg "Jucătorul lunii" și "Antrenorul lunii"

 

Foarte pe scurt, despre algoritmul folosit pentru departajare la stabilirea câștigătorilor. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi vor vota 3 categorii:

 

-cititorii GSP.ro
-jurnaliștii din redacție
-5 specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți)

 

În această lună au intrat în juriu Ioan Andone, Daniel Pancu, Mircea Rădulescu, Cristi Dulca și Dorinel Munteanu.

 

 

Jucătorul lunii august 2021 - nominalizări

 

Pentru trofeul "Jucătorul lunii august", Gazeta Sporturilor a nominalizat 5 fotbaliști:

-Billel Omrani (CFR Cluj). Golgeterul redescoperit al Clujului: gol decisiv cu Argeșul, gol la Berna, gol în deschiderea balului cu FCSB
-Cristi Săpunaru (Rapid). Liderul absolut al revelației Rapid și șeful unei defensive impenetrabile vreme de aproape 7 etape!
-Jetfe Betancor (Farul Constanța). Atacant cu execuții rafinate, spaniolul a punctat decisiv cu Sepsi și a făcut "dubla" cu Dinamo, iar acea reușită din propria jumătate poate fi deja premiată pentru "golul sezonului"
-Claudiu Petrila (CFR Cluj). Noul puști-minune de la CFR, propulsat până la naționala U21 de evoluțiile bune din startul sezonului
-Horațiu Moldovan (Rapid). Aproape 4 meciuri fără gol primit în august. Cel mai bun index InStat dintre toți portarii din Liga 1 (peste Aioani și Pap)

 

*Pe lista preliminară au mai fost Cicâldău, Junior Morais și Cascini.

 

 

Antrenorul lunii august 2021 - nominalizări

 

Pentru trofeul "Antrenorul lunii august", redacția Gazetei a nominalizat 3 tehnicieni:

 

-Laszlo Balint (UTA Arad). Palmares august: 3 victorii (una contra Universității Craiova), o remiză cu FSCB și un singur eșec. Iar UTA e pe locul 3
-Mihai Iosif (Rapid). Palmares august: 3 succese fără gol primit, o înfrângere cu Craiova după ce condus până în minutul 83. Rapid, nou-promovată, e pe locul 2!
-Marius Croitoru (FC Botoșani). Palmares august: 3 victorii (una pe "Oblemenco"), o remiză și un eșec (acasă cu Rapid). Botoșani e pe 4, peste echipe ca U Craiova, FCSB sau Farul

 

*Pe lista preliminară au mai fost Marius Șumudică, Gică Hagi și Mircea Lucescu.

 

Pentru a vota intrați aici

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store