Cafteală în Penitenciar: Bărbat snopit în bătaie adus de gardieni la spital

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati din Botoșani a fost transportat în cursul zilei de sâmbătă un bărbat cu fața plină de sânge, după ce a încasat mai mulți pumni.

 

Închis la Penitenciarul Botoșani, deținutul s-a luat la bătaie cu colegii de celulă și a avut nevoie de îngrijrii medicale în urma loviturilor primite. Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care s-au împărțit pumni și picioare în spatele gratiilor, însă cert este că, în jurul orelor după-amiezii, pe holurile Unității de Primiri Urgențe, bărbatul a fost adus de gardieni și dat pe mâna cadrelor medicale pentru a primi primul ajutor. După ce rănile i-au fost pansate, deținutul s-a reîntors în celulă pentru a-și ispăși pedeapsa.