Cadou pe final de an: Șefa Județului a împărțit frățește bani către toate comunele și orașele din Botoșani - DOCUMENT

Consilierii județeni s-au întâlnit în cadrul unei ședințe extraordinare și au votat în unanimitate repartizarea sumei.

 

Bani pe final de an

 

Toți cei 28 de consilieri prezenți la ședință au votat proiectul de hotărâre privind repartizarea sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit încasat suplimentar pe anul 2021 pe unități administrativ-teritoriale pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare, a programelor de dezvoltare locală și programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală.

 

Este vorba de un total de 1,216 milioane lei. Banii au fost împărțiți în mod egal comunelor și orașelor din Botoșani.

 

Orașele din Botoșani respectiv Darabani, Bucecea, Flămânzi, Săveni și Ștefănești, au primit câte 50.000 de lei, iar toate comunele câte 10.000 de lei.

 

Sume diferențiate au fost acordate celor două municipii.

  • Botoșani – 176.000 de lei
  • Dorohoi – 80.000 de lei

 

Șefa județului a vrut repartizare unitară

 

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici a susținut că NU se impunea o altfel de repartizare, una în care să se țină cont de culoarea politică.

 

Mai ales că suma a fost foarte mică.

 

„Repartiția a fost unitară pentru toate UAT-urile când vorbim de comune și unitară când vorbim de oraș. Având în vedere că a fost o sumă foarte mică de 1.216,00 nu era oportună un alt gen de repartizare. Noi nu avem reprezentanți doar PNL sau PSD, avem și primari din partea Pro România și ALDE și USR și este o repartizare, prin votul consilierilor județeni, unitară la nivelul județului”,

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

De altfel, proiectul nu a iscat dezbateri în plen.

 

În documentul atașat puteți consulta integral proiectul de hotărâre.

 

Repartizare bani primării