Cabinele telefonice vor fi ridicate din oraș: Ne-au cerut ajutorul...

Cabinele telefonice pe lângă care botoșănenii trec zilnic, dar pe care extrem de puțini le folosesc, vor dispărea cât de curând de pe trotuarele orașului.

 

Domeniul public din Botoșani care până acum era ocupat inutil de cabine telefonice nefuncționale sau chioșcuri părăsite, va fi eliberat până la sfârșitul anului. Peste 15 cabine Romtelecom vor fi ridicate de angajați ai companiei telefonice cu sprijinul Primăriei Botoșani. În prezent, o mare parte din telefoanele publice sunt nefuncționale și cabinele servesc drept adăpost pentru oamenii străzii sau drept... panouri electorale.
„Cei de la Romtelecom ne-au solicitat ajutorul pentru că nu prea au angajați care se ocupă de asta. Ei au contract cu noi până pe 31 decembrie 2014 și și-au luat angajamentul ca până atunci să le ridice pe toate”, a declarat Marius Buliga, viceprimar al municipiului.
În ceea ce privește chioșcurile abandonate, nu se știe exact numărul acestora, dar se lucrează la identificarea și contorizarea lor, potrivit declarațiilor viceprimarului, urmând ca mai apoi să fie și acestea îndepărtate. Edilul a mai menționat că spațiile rămase libere vor avea o altă destinație, mai utilă.
(C.B.)
CITEȘTE:
 În toamna electorală se numără afișele, când se bat bărbaţii câştigă femeile - FOTOGALERIE